După o nouă zi în care sudul ţării a fost pur şi simplu pârjolit de arşiţă, furtunile iau locul caniculei. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vijelii şi ploi torenţiale, valabilă de ieri după-amiază până astăzi la ora 18.00, vizat de această atenţionare fiind şi judeţul Dolj.
Codul galben este valabil până astăzi la ora 18.00, perioadă în care instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în sud-vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, iar din a doua parte a nopţii îndeosebi în centru, nord şi nord-est, precum şi la munte. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi punctiform 30…40 l/mp.
Judeţele vizate de avertizarea de ploi torenţiale sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Dolj, Caraş Severin, Vâlcea, Argeş şi Mehedinţi.
Ieri, judeţul Dolj a fost şi sub o avertizare cod portocaliu de caniculă, temperaturile atingând pe parcursul zilei şi 39 de grade Celsius la umbră.
Arşiţă în Dobrogea şi Muntenia
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit pentru 11 judeţe avertizarea cod galben de caniculă. Astăzi temperaturile vor fi din nou foarte ridicate în Tulcea, Constanţa, Brăila, Ilfov, Călăraşi, Buzău, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Gorj şi în municipiul Bucureşti.
Meteorologii avertizează că „în cursul zilei de marţi, 2 august, vremea va fi în continuare caniculară în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, unde se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade şi izolat 37 de grade”.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar disconfortul termic se va menţine accentuat. În restul zonei extracarpatice, doar izolat indicele temperatură – umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi.