Ca să poată ocupa funcţia de viceprimar al comunei Coloneşti, judeţul Olt, un ales local din partea PSD a divorţat de soţie, care este secretar al aceleiaşi primării, evitându-se astfel situaţia de incompatibilitate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Este vorba de actualul viceprimar al comunei Coloneşti, Constantin Dan Burducel, care a candidat pentru un post de consilier local pe lista Partidului Social Democrat (PSD). Înainte de alegerile locale din 5 iunie, lui i se propusese însă ca, în măsura în care PSD ar fi câştigat majoritatea în noul consiliu local al comunei, el să fie propus pentru funcţia de viceprimar al localităţii. Pentru asta trebuia însă să divorţeze de soţia lui, în condiţiile în care ea ocupă de mai mulţi ani postul de secretar al comunei, astfel că între soţul viceprimar şi soţie ar fi intervenit situaţia de incompatibilitate. Politicianul a ales calea divorţului. Acesta a fost declarat, la solicitarea celor doi soţi, de un notar care, ulterior, a notificat Primăria Coloneşti de despărţire. „Da, este un divorţ pe bune, pentru că ce se întâmplă, secretarul unei localităţi nu poate fi rudă de gradul I cu oamenii din funcţii precum cele de primar sau viceprimar. Iar dacă noi l-am susţinut pe băiatul ăsta pentru postul de vice nu putea fi altfel”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Stan, primarul comunei Coloenşti, care este şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD.