Valer Dorneanu, ales preşedinte al Curţii Constituţionale

0
319

Valer-Dorneanu-1Valer Dorneanu a fost ales ieri preşedinte al Curţii Constituţionale. El a declarat că aşteaptă ca instituţiile statului să nu mai transforme Curtea Constituţională în ”acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic”.

          ”Am fost ales cu majoritate de voturi”, a declarat Valer Dorneanu la finalul şedinţei CCR. Livia Stanciu a fost contracandidatul lui Dorneanu, ea obţinând trei voturi, iar noul preşedinte şase, au declarat surse din CCR pentru MEDIAFAX. ”Cred că ai mei colegi au avut în vedere experienţa mea, calmul meu, spiritul meu conciliant şi faptul vom reuşi împreună să ducem prestigiul acestei instituţii care este un pilon al statului de drept mai departe făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienţei noastre de peste 25 de ani deja şi prin aducerea unui suflu nou, prin contribuţia celor nou veniţi. Am convenit că o să formăm împreună o echipă, să păstrăm nivelul şi prestigiul Curţii Constituţionale, vrem ca într-adevăr această instituţie să fie acel templu care păstrează biblia naţiunii care este Constituţia”, a declarat Dorneanu după alegerea sa ca preşedinte al CCR.

        El a subliniat că aşteaptă să coopereze foarte bine cu instituţiile statului, de la care îşi doreşte ”să nu mai transforme Curtea Constituţională în acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic”. ”De rolul de arbitru nu ne putem depărta, dar n-am vrea să fim arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituţional. Că unii ne-au transformat în arbitru de ring”, a adăugat Dorneanu. Întrebat dacă se referă la fosta conducere, noul preşedinte al CCR a replicat: ”Am spus ce trebuia spus”.

       Dorneanu a refuzat să precizeze dacă a avut contracandidaţi, reluând declaraţia că a fost ales cu majoritate de voturi şi că judecătorii au convenit să formeze o echipă. ‘Eu zic că aici au fost voturi strict personale, profesionale şi umane. Cei care venim aici, după modelul francez, avem o clauză de ingratitudine faţă de cei care ne-au propus. Fie că ne-a propus preşedintele, fie că ne-a propus Senatul sau Camera Deputaţilor, aici suntem judecători ai Curţii Constituţionale obligaţi să respectăm Constituţia şi să impunem respectul ei, fără niciun fel de influenţă şi aşteptăm acel climat politic în care să nu existe nici măcar încercări de influenţă asupra activităţii Curţii Constituţionale”, a subliniat el.

          Mandatului lui Dorneanu în fruntea CCR este de 3 ani. Valer Dorneanu a fost ales în 2013 judecător al Curţii Constituţionale a României din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PSD. Anterior a fost adjunct al Avocatului Poporului (în perioada 2010-iunie 2013 ) şi secretar general adjunct Camera Deputaţilor, între aprilie 2009 şi octombrie 2010. Dorneanu a ocupat şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, timp de patru ani (2000-2004).