Pase scurte, pase lungi / Dum-dum, ţinta e Daum!

0
369

daumInstalarea neamţului Daum la cârma naţionalei a iscat deja prea multe controverse. Războiul unor trusturi de presă cu conducerea FRF a deschis şi un front absurd, în care neamţul a fost luat la ţintă, dar Daum a respins rafelele cu eschive elegante. Dintre cei implicaţi în fotbal, steliştii au fost cei mai înverşunaţi. Reghecampf a dovedit că numele şi cariera legate de Germania nu i-au adus şi spiritul de colegialitate, respectul şi corectitudinea specifice nemţilor. Răspunsul lui Daum la atacul impertinent al lui Reghe este prima victorie a germanului în România. Daum a refuzat să intre în mocirlă, ba chiar i-a întins mâna lui Reghe pentru a-l scoate din ea. Antrenorul Stelei, care ţintea postul de selecţioner pentru a-i înlesni soţiei afacerile de impresar, s-a năpustit asupra “veneticului”, spunând că “nu ştie nimic despre fotbalul românesc”. De parcă Reghe ar fi fost familiarizat cu fotbalul jucat la arabi când s-a angajat la Al Hilal. Într-un fel are dreptate, însă, stelistul: Daum nu-şi imagina probabil în ce lume a făcut pasul. Gigi Becali a fost şi el deranjat, pretextul fiind “naţionalismul”. “Nu trebuie să-i dăm bani unui străin, care nici nu a mai antrenat în ultimii ani” dixit patronul FCSB-ului. N-o ştii cel condamnat pentru corupţie în fotbal că un alt neamţ care ieşise din circuit, Otto Reehagel, a câştigat un European cu Grecia, pe care a cărei bancă a stat şi Fernando Santos, cel care ne-a scos din ultimul baraj pentru Mondiale şi acum a adus titlul european Portugaliei?  Becali a făcut lobby ca numirea lui Daum să nu fie aprobată, ştiind că influenţa-i va fi retezată. Cum ar mai deveni Chipciu un jucător urmărit de Anderlecht, după două sezoane catastrofale, dacă la naţională nu se va mai afla vreun Tata Puiu să-l forţeze titular la Euro? Din frustrarea lui Cornel Dinu a rezultat chiar o caracterizare fizică horror făcută neamţului.

Până la urmă, numirea lui Daum a fost salutată de Mircea Lucescu, Gică Hagi, Marcel Răducanu şi alţi profesionişti, care ne-au confirmat, dacă mai aveam nevoie, că decizia aducerii neamţului în România a fost una bună.

În primul rând, selecţia lui Daum ne va scuti de bănuieli. Putem să nu fim de acord cu ea, putem să-i reproşăm că nu cunoaşte îndeajuns de bine jucătorii români, dar măcar vom fi siguri că naţionala nu e “vopsitorie”, în care intră practicanţi de fotbal şi trebuie să iasă fotbalişti de export. Apoi, CV-ul neamţului este incontestabil. A făcut performanţă aproape oriunde a activat, calitatea de profesionist este certificată şi de rezultate şi de oameni de fotbal de succes care-l cunosc pe neamţ. Legat de scandalul de acum 16 ani cu droguri şi prostituate, chiar e cazul să aruncăm noi cu piatra? Noi, cei care am avut un selecţioner cu dosar penal şi altul analfabet, angajat pe linie de partid, după ce i se aşezaseră pe umăr  trese artificiale? Noi, care avem un fotbal aproape anihilat de insolvenţe şi jucat mai mult în instanţe, îi analizăm analizăm profilul moral unuia care a trecut cândva pragul unui “puff” şi a tras pe nas la vreo petrecere? Ne comportăm de parcă i-am fi făcut o mare onoare, când ar trebui să ne bucure răspunsul său. Chiar nu şi-ar mai fi găsit Daum o echipă mai bună, care să-i plătească şi mai mult decât milionul pe care l-ar câştiga dacă ne califică la Mondiale?

În handbal, suedezul Ryde ne-a adus aproape de un titlu mondial, după ce ne cramponam ani în şir de rocada Tadici-Voina (care semăna cu cea dintre Iordănescu şi Piţurcă la naţionala de fotbal), de teamă că “nu cunoaşte un străin handbalul românesc mai bine decât ai noştri”. Avem şi noi câţiva antrenori buni, dar sunt puţin ocupaţi să câştige mai multe milioane în alte ţări, milioane pe care FRF nu şi le permite. Şi pun pariu că Daum n-ar dezerta precum Boloni pentru un contract mai bun la o echipă de club şi ar respecta cuvântul dat şi contractul semnat, chiar dacă a intrat într-un fotbal ticsit de interese, insolvenţe şi scandaluri şi lipsit tot mai mult de valoare şi profesionalism.

Poate Daum nu este cea mai bună soluţie pentru naţională, dar e cea mai bună pe care ne-o permitem, şi asta pentru că am avut noroc să fie acceptată propunerea. Daum nu trebuie ridicat în slăvi, dar cu siguranţă nu ar trebui înfierat înainte să se fi uscat cerneala pe contract. Pe neamţ, ca pe orice antrenor din lume, îl vom judeca după rezultate, dar chiar dacă nu le vom avea, e bine şi dacă vom rămâne cu ceva din concepţia sa despre fotbal după aceşti doi ani de mandat.