Academia de Advocacy a început recrutarea cursanţilor din regiunea Sud-Vest Oltenia

0
333

Academia de Advocacy a dat startul înscrierilor pentru cursurile în lobby şi advocacy adresate reprezentanţilor patronatelor, sindicatelor, ONG-urilor, camerelor de comerţ şi asociaţiilor de IMM-uri din Regiunea Sud-Vest Oltenia, în cadrul proiectului „Partener activ şi implicat”, cofinanţat din Fondul Social European  prin POSDRU 2007-2013.

Radu Nicosevici

Proiectul urmăreşte formarea unui corp profesional de dialog social şi de intervenţie în decizia publică la nivel naţional, desfăşurând programe de formare în cele opt regiuni ale României. În ceea priveşte condiţiile de înscriere, candidaţii trebuie să aibă studii universitare finalizate, abilităţi de lucru cu calculatorul şi să facă dovada apartenenţei la grupurile-ţintă ale proiectului. Formularul de înscriere se poate accesa pe www.implicat.info, www.advocacy.ro până la data de 21 septembrie. „Proiectul oferă participanţilor şansa de a găsi rezolvare la problemele cu care se confruntă la momentul actual şi de a se transforma din simpli participanţi la viaţa comunităţii în motoare ale schimbării. Căutăm persoane implicate, active, care cred şi se simt în stare să producă schimbarea”, a declarat Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy şi team leader al proiectului. Un număr de 800 de persoane, câte 100 din fiecare regiune, intră în programul de pregătire, ţinta propusă de echipa din proiect fiind aceea de a forma minim 160 de experţi naţionali în lobby.

Cursurile sunt gratuite şi încep din 10 octombrie

Potrivit calendarului pentru Craiova, primul ciclu de cursuri din cadrul proiectului va demara pe 10 octombrie şi va avea loc la Craiova. Sesiunea de pregătire constă într-o primă etapă de instruire vocaţională pe parcursul a cinci zile, urmată de două luni de aplicaţii practice în propria organizaţie cu asistenţă din partea specialiştilor şi un examen final în domeniul “Dialog social şi advocacy”. Pe 30 ianuarie 2012 începe al doilea ciclu de formare pe acelaşi format, iar examenul final va aduce cursanţilor certificarea abilităţilor de specialişti în activitatea de lobby. Recent, profesia de „specialist în activitatea de lobby” a fost introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România. La final, participanţii primesc recunoaşterea naţională a competenţelor prin certificat UECNCFPA. Cursurile sunt gratuite.  Participanţii din afara Craiovei vor avea asigurate cheltuielile de deplasare ori de cazare în perioada de instruire, dar vor suporta costurile implicate de susţinerea examenelor finale, care se vor desfăşura la Sinaia, respectiv Timişoara.