Astăzi, 29 iunie 2016, a debutat misiunea de audit a unei delegaţii de experţi ai Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ) din Republica Populară Chineză în vederea demarării exportului de lucernă din România.
Delegaţia din republica Populară Chineză a fost primită de domnul Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul dr.Mihai Ponea, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi doamna Doina Băiculescu, director general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare (ANF) alături de experţi ai instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu.
Ministrul Achim Irimescu şi-a exprimat convingerea că această întâlnire va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale tradiţionale dintre cele două ţări şi a avansat către partea chineză propunerea de a extinde perioada de un an în care se poate exporta la o perioadă de doi ani şi de a accelera formalităţile pentru exportul lucernei. „Sper ca în cel mai scurt timp să reuşim să permitem importatorilor chinezi să preia din România produse de cea mai bună calitate şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a intensifica schimburile comerciale dintre cele două părţi”, a afirmat ministrul Achim Irimescu în cadrul întâlnirii.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, domnul dr.Mihai Ponea, a întărit afirmaţiile ministrului Agriculturii privind standardele înalte ale produselor româneşti şi a expertizei specialiştilor din cadrul ANSVSA şi ANF care certifică calitatea şi siguranţa acestora.
„Ne-am dori ca la finalul vizitei să agreăm lista de cerinţe şi condiţii obligatorii care vor fi incluse în protocolul în baza căruia va fi elaborat proiectul de certificat fitosanitar pentru lucernă destinată exportului în China şi, totodată, să derulăm discutarea celorlate subiecte aflate negociere în acelaşi ritm alert”, a completat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Vizita experţilor chinezi este urmarea demersurilor întreprinse de ANSVSA, începând cu luna septembrie 2014, când a fost transmisă solicitarea oficială privind începerea negocierilor pentru exportul de lucernă furajeră.
Cu ocazia întâlnirii bilaterale AQSIQ –ANSVSA care a avut loc la Ningbo, în marja Conferinţei miniştrilor economiei şi comerţului 16+1, delegaţia ANSVSA a solicitat trimiterea cu celeritate a unei misiuni pentru evaluarea unităţilor din România care doresc să exporte lucernă furajeră.
Pe agenda misiunii oficiale, care se va finaliza pe data de 6 iulie, figurează vizite la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară şi la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor, din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Brăila. Vizita experţilor chinezi are scopul de a evalua capacitatea analitică a Autorităţii în ceea ce priveşte furajele şi modul în care sunt aplicate, la nivel central şi teritorial, toate măsurile prevăzute de reglementările legislaţiei comunitare, precum şi cerinţele AQSIQ.
De asemenea, vor fi vizitate şi unităţi de producţie lucernă din judeţele: Brăila, Olt, Teleorman şi Călăraşi, care şi-au manifestat interesul şi au aplicat pentru exportul de lucernă în Republica Populară Chineză.
Până în prezent România exportă în Republica Populară Chineză carne de porc, material seminal provenit de la bovine şi miere.
Menţionăm că România a demarat negocieri pentru exportul în Republica Populară Chineză de: produse din carne de porc, carne de oaie şi de pasăre, lapte şi produse lactate, porumb, venin de viperă.