Cameron trebuie să stea să implementeze decizia Brexit

0
340

David-Cameron-009„Există puţin apetit printre majoritatea parlamentarilor conservatori de a-l destitui premierul David Cameron, care ar trebui să se pregătească acum să negocieze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a declarat Matthew Elliott, responsabil cu organizarea referendumului pentru Reuters. Pentru liderul UKIP, Nigel Farage, nu este acceptabil ca David Cameron să rămână în post. Acesta a şi cerut demisia premierului în funcţie. Cu toate acestea în rândul parlamentarilor conservatori, dorinţa exprimată nu este aceea ca prim-ministrul Cameron să plece. Marea majoritate doreşte ca el să fie cel care stă în funcţie şi pune în aplicare această decizie. “Nu este nevoie să pună în aplicare articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, imediat. De fapt, ar fi o prostie să facă acest lucru. Cel mai bun lucru este de a face un bilanţ, pentru ca David Cameron să vorbească cu colegii de cabinet, cu parlamentul şi alte state membre”, a mai precizat Matthew Elliott. David Cameron se va adresa britanicilor în această dimineaţă, menţionează The Guardian, şi va spune dacă rămâne sau nu premier. Esenţial este acum calmarea pieţelor financiare.