O alternativă la sistemul public educaţional

0
379

scoala (1)De ieri, la Craiova copiii din ciclul primar şi gimnazial au o alternativă la sistemul de învăţământ public, prin inaugurarea primei instituţii de şcolarizare bilingv, din Craiova: Şcoala Româno-Britanică. „Este o instituţie de învăţământ primar şi gimnazial, care , suntem convinşi, că va fi un model educaţional britanic ce va completa cu succes curricula naţională românească. Principiile ce stau la baza dezvoltării acestei şcoli vizează crearea unui cadru adecvat de învăţare şi creionarea unui proces educaţional coerent, bazat pe predare şi evaluare diferenţiată. Astfel, absolvenţii noştri nu doar că vor excela în cadrul examenelor naţionale pe care le vor avea de susţinut sau în testările periodice „Cambridge English”, dar vor avea performanţe şi mai departe  ”, a spus  Cristina Catană Bucă, managerul Şcolii Româno- Britanice.