Turcia nu este de acord cu condiţiile lui Putin şi nu îşi cere scuze

0
353

erdoganTurcia nu intenţionează să accepte condiţiile lui Putin şi nu îşi cere scuze pentru bombardierul rus doborât, a declarat reprezentantul oficial al preşedintelui Turciei, Ibrahim Kalin. „Este prematur sa vorbim despre ceva ce necesita o cercetare amănunţită şi nu este vorba despre scuze şi compensaţii” a spus Ibrahim Kalin, în direct, la postul tv turcesc Haberturk. Reprezentantul preşedintelui turc a admis că incidentul cu Su-24 rusesc a provocat tensiuni cu Moscova, care nu avantajează niciuna dintre părţi. În această situaţie, „oamenii sunt cei care suferă”, a spus Kalin. „Sectorul nostru de turism a fost afectat, dar există probleme şi la partea rusă”, – a adăugat el. Oficialul a menţionat că nu poate spune când se vor normaliza relaţiile dintre cele două ţări. El a amintit de scrisoarea pe care preşedintele Tayyip Erdogan a adresat-o lui Vladimir Putin, conform tradiţiei, de Ziua Rusiei. În mesaj, Erdogan şi-a exprimat speranţa pentru restabilirea relaţiilor dintre cele doua părţi. Comentând acest mesaj, Kremlinul a declarat că ar dori să normalizeze relaţiile cu Turcia, dar acest lucru nu este posibil fără îndeplinirea de către Ankara a anumitor condiţii. Atunci când a fost întrebat dacă este vorba despre scuzele oficiale ale Turciei şi plata unor despăgubiri, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Bineînţeles!”. Aparatul Su-24 al Forţelor aeriene ruse a fost doborât de armata turcă în noiembrie 2015. Piloţii rusi s-au ejectat, dar unul dintre ei a fost ucis de la sol înainte să aterizeze.