Piţurcă şi justiţia imanentă!

0
331
Victor Piţurcă

Selecţionerul Victor Piţurcă e considerat în „lumea lui” un om abil, neocolit de noroc. Sigur că, în viaţă,  norocul este cum şi-l face omul, dar lui Victor Piţurcă i-au ieşit multe socoteli, cum nu s-a întâmplat altora. Înaintea partidei cu Franţa, de pe Naţional Arena, partidă decisivă în perspectiva calificării la barajul pentru Euro’ 2012, s-a văzut „lovit” necruţător de un şir de ghinioane: accidentarea lui Galamaz, în partida cu Luxemburg, apoi accidentarea lui Cristi Săpunaru, la încălzire, marţi seara, apoi cea a lui Costin Lazăr, cel mai lucid şi creativ, jucător al echipei, în bună dispoziţie, în timpul partidei, după ce anterior se pierduse pe Torje, pentru al doilea cartonaş galben adiţionat în partida cu Luxemburg şi fundaşul lui Lazio Roma, Ştefan Radu, mereu accidentat după orice convocare la lotul reprezentativ.  Pe Tamaş şi Mutu nu-i mai adăugăm „la inventar”. Cu ceea ce a avut, la dispoziţie, marţi seara, selecţionerul Victor Piţurcă, a obţinut „maximum posibil” o remiză de palmares, după toate  aparenţele. Echipa Franţei n-a mai apărut, ca altădată, o „nucă tare”, şi schimbările operate de Laurent Blanc, faţă de partida de la Tirana, absenţele lui Malouda, Diarra şi Nasri, în formula de start, toate acestea, aşa cum scrie la unison presa din Hexagon, induc sentimentul la Bucureşti, s-a obţinut „un minimum vital”. Deşi, potrivit cotidianului „Le Monde”, stadionul Naţional Arena are de toate mai puţin gazonul adecvat. Cei 22 de actori ai unei parodii de meci internaţional s-au pierdut pe un teren, în care gazonul grotesc s-a transformat într-un câmp cu cartofi. Victor Piţurcă s-a arătat satisfăcut de remiza obţinută. Sigur, nici Bosnia, nici Belarus, nici Albania n-au reuşit  pe teren propriu un asemene rezultat în faţa Franţei. Dar echipa „cocoşului galic” are „probleme”,  în toate compartimentele,  suficientă fiind observaţia   că în prima repriză n-a avut nici-o ocazie de gol. Drumul ei spre Euro’2012 trece acum prin Saint Denis, unde pe Stade de France trebuie să învingă  Albania şi Bosnia.  Revin însă la selecţionerul Victor Piţurcă. Probabil a auzit de justiţia imanentă. Pentru nenorocirea produsă Craiovei, decontul îl va urmări multă vreme. Chiar dreptate având, în litigiul său cu patronul clubului dn Bănie, neîndoielnic vinovat şi orbit de o iubire iraţională, el însuşi trebuia să stăruie pentru o dreaptă judecată a litigiului, opunându-se exmatriculării din fotbal, a unui club în care s-a format ca jucător, aidoma colaboratorilor săi Eugen Neagoe şi Gabi Boldici. Un club cu simbolistica sa inegalabilă în fotbalul românesc. Victor Piţurcă nu e superstiţios, aidoma unui predecesor de-al său, Anghel Iordănescu, alt mare caracter, de această dată în politică. Dar trebuie să rămână convins că justiţia imanentă există, şi când îi va fi lumea mai dragă va primi nemilosul verdict. De bună seamă marţi seară am ţinut cu toţii pumnii echipei României. Paradoxal, deloc departe, în circumstanţele cunoscute, de o victorie. Dacă ni s-ar fi cuvenit sau nu, este o altă discuţie. La starea fotbalului românesc, la deciziile aberante dictate împotriva unor cluburi de fotbal, „cu trecut studenţesc”, nu mai surprinde faptul că însuşi versurile imnului naţional au fost mutilate premeditat de interpretul Marcel Pavel, premergător începerii jocului. Ceea ce este fără precedent. S-au mai exact în ton cu stare câmpului de joc, şi discernământul conducătorilor fotbalului românesc.