Cinci state au trimis avioane pentru a ajuta Ciprul să stingă cel mai mare incendiu de vegetaţie din ultimii ani, care a provocat moartea a doi pompieri. Franţa şi Italia s-au alăturat Greciei, Israelului şi Marii Britanii pentru a încerca să stingă focul care a izbucnit duminică la poalele munţilor Troodos, situaţi la 50 de kilometri sud-vest de capitala Nicosia. Doi pompieri au decedat luni la spital, în urma rănilor grave cauzate de căderea într-o râpă a vehiculului în care se aflau, potrivit poliţiei. Un alt bărbat a fost rănit în accident. Incendiul a distrus până în prezent cel puţin 15 kilometri pătraţi de pădure, în timp ce temperaturile se apropie de 40 de grade Celsius. Potrivit poliţiei, incendiul a fost provocat de un băiat de 12 ani care se juca cu o brichetă. Mai multe case au fost evacuate.