În cadrul programului „Primul Siloz’’ – Credit pentru finanţarea capitalului de lucru

0
739

BRD-Groupe Société Générale acordă credite pentru finanţarea nevoilor de trezorerie ale fermierilor deţinători de certificate de depozit, emise în cadrul programului „Primul Siloz’’.

„BRD se adresează fermierilor care îşi depun producţia de seminţe de consum (grâu, orz, porumb, floarea soarelui, rapiţa, soia) la oricare dintre depozitarii licenţiaţi de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale” se precizează într-un comunicat de presă remis de BRD. În baza Talonului de gaj aferent Certificatului de depozit, clienţii BRD beneficiază de o finanţare pe termen scurt de până la 80% din valoarea de despăgubire a Certificatului. Avantajul principal al finanţării îl reprezintă faptul că beneficiarul are astfel posibilitatea valorificării seminţelor depozitate la un moment ulterior, când preţul de vânzare este optim. Sectorul agricol reprezintă o permanentă preocupare pentru banca noastră. Printre produsele specifice menţionăm creditele de prefinanţare a subvenţiilor APIA (schemele de sprijin pe suprafaţa SAPS / Axa II / Zootehnie sau Bunăstarea animalelor şi plăţile naţionale directe complementare pentru suprafeţele cultivate cu tutun), creditul de campanie agricolă precum şi creditele specifice de investiţii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu co-finanţare din fonduri europene).