Guvernul a adoptat ordonanţa privind salariile bugetarilor

0
355

650.000 de persoane vor beneficia de creşteri salariale

PîslaruOrdonanţa de urgenţă privind salariile bugetarilor a fost adoptată în şedinţa de ieri a Executivului, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, de prevederile ei beneficiind 650 de mii de persoane, iar impactul bugetar este de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor.

Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat, ieri, după şedinţa de Guvern, că OUG elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor. Prevederile OUG se vor aplica în două etape, astfel încât o parte dintre acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din decembrie 2017. “Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă încercăm să rezolvăm nişte inechităţi strânse de ani de zile”, a spus ministrul. El a precizat că prin această ordonanţă nu se rezolvă toate problemele, dar 650 de mii de persoane vor beneficia de creşteri salariale.

Referitor la sectorul de Sănătate, Pâslaru a spus că s-a observat faptul că mii de cadre părăsesc ţara din cauza veniturilor scăzute, de aceea ordonanţa rezolvă inechităţile, egalizează salariile persoanelor încadrate pe aceeaşi funcţie şi acordă un bonus de merit pentru cei care au o activitate deosebită.

Referitor la informaţiile potrivit cărora angajaţii Administraţiei Prezidenţiale ar beneficia de cele mai mari creşteri salariale, ministrul Muncii a precizat că sunt doar “zvonuri” şi în textul ordonanţei aprobate ieri “nu există vreo prevedere în afara aparatului operativ al ministerelor” din cauză că resursele financiare nu permit aşa ceva.

În ceea ce priveşte sistemul educaţional, prin OUG se aşează grila pe aceleaşi principii şi se face un pas pentru o lege unitară a salarizării. “70% din grila Secretariatului General al Guvernului şi am folosit-o pentru şapte ministere, pentru a aduce la aceeaşi motivare şi pentru a crea şansa de ocupare a posturile vacante”, a spus ministrul Muncii.