Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că se gândeşte dacă şeful grupului deputaţilor PSD, Florin Pîslaru, îşi mai poate păstra funcţia în cazul în care se va “împiedica şi de data asta de probleme procedurale” privind revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei.
“Sunt foarte supărat. Am înţeles că a ieşit domnul Zgonea care a spus că identificat alte probleme procedurale”, a declarat Dragnea, referitor la revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În condiţiile în care Valeriu Zgonea a acuzat că documentul privind modificarea regulamentului nu este legal, Dragnea a spus că i-a transmis un avertisment liderului de grup de la Camera Deputaţilor, Florin Pîslaru.
“I-am transmis şi îi transmit şi acum că dacă şi de data asta se vor împiedica de probleme procedurale, nu mai poate rămâne lider de grup şi o să mă gândesc foarte serios şi la ceilalţi membri ai Biroului Permanent”, a comentat Dragnea. Liderul PSD a mai susţinut că, dincolo de faptul că Valeriu Zgonea se agaţă de scaun, ar fi “ruşinos” pentru PSD să nu găsească soluţia procedurală.
În context, el a refuzat să avanseze un nume pentru şefia Camerei Deputaţilor, până când postul rămâne vacant.”Nu vreau să ajungem şi noi în situaţia să avem un Predoiu al nostru, president to be elected”, a afirmat Dragnea, adăugând că membrii Comitetului Executiv au mandatat Biroul Permanent Naţional al PSD să facă o propunere.