Preşedintele german, Joachim Gauck, nu va mai candida pentru al doilea mandat, după ce îşi va încheia mandatul actual anul următor, iar printre posibilii săi succesori se află ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, şi ministrul Finanţelor, Wolfgang Schaeuble. Fostul pastor şi activist al drepturilor omului, în vârstă de 76 de ani, Gauck a anunţat că nu va mai candida pentru alt mandat la Preşedinţia Germaniei. El deţine funcţia ceremonială de preşedinte al Germaniei din martie 2012 şi îşi va încheia mandatul în martie 2017. Chiar şi înainte de a anunţa în mod oficial că nu va candida pentru un alt mandat, presa germană a început să speculeze pe tema posibilului succesor. Cotidianul german Bild a relatat în weekend că Joachim Gauck intenţionează să se retragă din funcţie. Printre posibilii candidaţi la preşedinţie se află ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, ministrul Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, şi preşedintele Camerei Inferioare a Parlamentului, Norbert Lammert.
Acasă Actualitate Actualitate externă Preşedintele german Joachim Gauck nu va mai candida pentru al doilea mandat...