Gata cu interimatul – Spitalele craiovene îşi caută manageri

0
371

Cele trei spitale craiovene aflate în subordinea municipalităţii nu vor mai avea la conducere manageri interimari. Rând pe rând, unităţile sanitare au anunţat că organizează concurs pentru ocuparea celei mai importante funcţii de conducere.

După ce în vară a fost organizat concurs la Spitalul de Neuropsihiatrie, în luna octombrie a.c. vine rândul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” să treacă prin febra examinărilor. Până în momentul de faţă, timp de mai bine de un an, conducerea interimară a unităţii sanitare a fost asigurată de dr. Iulian Diaconescu, care, de altfel, şi-a anunţat şi intenţia de a candida pentru postul de manager.

Concurs la Spitalul de Boli Infecţioase, în octombrie

Recent, Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Craiova a anunţat organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1082/2010. Examinările se vor desfăşura la sediul unităţii sanitare pe data de 11 octombrie a.c. pentru proba scrisă şi pe 13 octombrie a.c. pentru susţinerea proiectului de management.

Înainte de toate, pentru a se înscrie la concurs, candidaţii trebuie însă să îndeplinească o serie de condiţii. În primul rând, să fie absolvenţi de învăţământ de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă. În plus, candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii ori absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic respectiv administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată potrivit legii.

Managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare. În mod obligatoriu, candidaţii trebuie să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii superioare de lungă durată, să nu fie condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală. Nu în ultimul rând,  trebuie să facă dovada că sunt apţi din punct de vedere medical – fizic şi neuropsihic – şi să nu aibă vârsta de pensionare, conform legii.

Înscrierile se încheie pe 4 octombrie a.c.

Perioada de înscriere la concursul pentru postul de manager al Spitalului de Boli Infecţioase se încheie pe data 4 octombrie a.c., timp în care candidaţii îşi pot depune dosarul la sediul unităţii sanitare. În termen de trei zile de la finalizarea înscrierilor, comisia de concurs va verifica şi studia dosarele depuse, urmând să stabilească pentru fiecare candidat în parte dacă este „Admis” sau „Respins”. Rezultatul verificării dosarelor se va afişa atât la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie, cât şi pe site-urile unităţii sanitare şi cel al Primăriei Craiova.

Candidaţii pot să conteste acest rezultat în termen de 24 de ore de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile se vor soluţiona în termen de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora.

În ceea ce priveşte bibliografia şi temele cadru pentru proiectul de management, acestea sunt afişate la sediul unităţii sanitare, pe site-ul instituţiei www.vbabes-cv.ro şi cel al Primăriei Craiova www.primariacraiova.ro. Grila de punctare a proiectului de management va fi afişată după încheierea perioadei de înscriere a candidaţilor.