Baloanele bucuriei, la Școala Gimnazială „Gheorghe Țiţeica”

0
309

baloanePeste 700 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tiţeica” din Craiova vor trimite spre cer baloanele bucuriei de a fi copil. Evenimentul va avea loc mâine, 1 iunie, de la ora 12.00, la sediul instituţiei. «Cu mic, cu mare, după ce se vor bucura de surprizele culinare şi platourile încărcate cu dulciuri oferite de fiecare dintre doamnele învăţătoare sau diriginte, elevii sunt invitaţi de directorul instituţiei de învăţământ, prof. Camelia Buzatu, în curtea şcolii să îşi pună o dorinţă şi să trimită în univers recunoştinţa şi dorinţele lor inocente», au precizat organizatorii evenimentului. Elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tiţeica” marchează, astfel, 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului.