Primarul comunei Vela, Gheorghe Câmpeanu, candidat din partea formaţiunii social-democrate

0
921

psdfotoPreşedintele organizaţiei Dolj a PSD, deputatul Claudiu Manda, a participat, joi dimineaţă, în comuna Vela, la mai multe întâlniri cu susţinători şi simpatizanţi ai formaţiunii social-democrate, ocazie cu care şi-a declarat susţinerea pentru candidatul PSD la primărie, Gheorghe Câmpeanu.

Alături de liderul social-democraţilor doljeni s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi candidaţii PSD la CJ Lavinia Craioveanu, Cosmin Vasile, Oana Bică, Alin Nicola şi Sabina Calotă.

„Vin de mai bine de 15 ani în această zonă. În acea perioadă, ca să ajung la primăria din Vela, era o adevărată aventură, pentru că aveam de luptat cu noroiul şi cu un drum rupt, plin de găuri. Timpul a trecut şi iată că, sub mandatul unui primar PSD destoinic, domnul Gheorghe Câmpeanu, ajungem la primărie pe asfalt, iar comuna arată cu totul altfel, aproape de nerecunoscut.

S-au întâmplat o serie de lucruri bune aici. Sunt realizări pe care nu le poate contesta nimeni şi, vrem sau nu să recunoaştem, cele mai multe sunt reuşite ale actualului primar, pe care noi, PSD Dolj, îl susţinem pentru un nou mandat. El are însă nevoie de majoritate în consiliul local, iar noi avem nevoie de majoritate în consiliul judeţean, pentru ca împreună să putem ajuta în continuare la dezvoltarea comunei. Eu am convingerea că la Vela noi vom câştiga detaşat alegerile, dar trebuie să vă mobilizaţi cu toţii pentru ca, în seara de 5 iunie, să reuşiţi să aşezaţi comuna dumneavoastră între primele localităţi PSD, în funcţie de rezultatul obţinut”, a declarat preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.

Primarul comunei Vela, Gheorghe Câmpeanu, candidat din partea formaţiunii social-democrate pentru un nou mandat în fruntea localităţii, a mulţumit pentru susţinerea pe care a primit-o în ultimii patru ani de mandat din partea conducerii PSD Dolj pentru a realiza o serie de proiecte importante pentru comunitate. „Îmi pare bine că alături de noi au ajuns astăzi doi oameni – preşedintele PSD Dolj, domnul deputat Claudiu Manda, şi preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Ion Prioteasa – care au ajutat enorm localitatea noastră.

O parte dintre proiectele pe care le-am dezvoltat aici s-au realizat cu sprijinul celor doi prieteni ai comunei noastre, Vela, cărora vreau să le mulţumesc pentru că au ştiut să ne asculte şi să ne înţeleagă păsurile pe care le aveam.

V-aş spune doar că am reuşit să asfaltăm drumuri pe care mulţi dintre primarii dinaintea mea, pentru a-şi câştiga mandatul, au promis că le modernizează, dar nu s-a întâmplat nimic. Iată, însă, că noi am putut să aducem asfaltarea.

Eu sper să menţinem această linie şi să colaborăm şi pe viitorul mandat, 2016 – 2020, însă pentru acest lucru este necesar ca dumneavoastră, locuitorii din Vela, să votaţi lista cu candidaţii PSD pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean şi să mă votaţi, bineînţeles, şi pe mine.

Împreună, am dovedit că putem face multe pentru Vela şi vă spun că putem, tot împreună, să realizăm şi mai multe proiecte benefice pentru comunitate”, a declarat candidatul PSD la Primăria Vela, Gheorghe Câmpeanu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, candidat pe lista PSD pentru o funcţie de consilier judeţean, a afirmat: „Suntem la Vela pentru că ne-am dorit foarte mult să venim la oameni pe care îi îndrăgim foarte mult, la oameni harnici, pe care îi respectăm şi de care suntem mândri. Noi, cei de la PSD, avem o calitate – ne ţinem de cuvânt. Aşa că să nu vă mire atunci când primarul Gheorghe Câmpeanu vă spune că am respectat toate angajamentele pe care ni le-am asumat faţă de locuitorii de la Vela. Promitem puţine lucruri, dar nu promitem mai mult decât putem face, pentru că noi nu minţim lumea. Este adevărat că a şi fost uşor să lucrăm cu Gheorghe Câmpeanu, pentru este unul dintre primarii care nu s-au dat bătuţi niciodată.

Noi suntem aici pentru a-l susţine pe Gheorghe Câmpeanu la Primăria Vela, pentru cel puţin încă un mandat. Vă rugăm să acordaţi votul dumneavoastră şi listelor de candidaţi ai PSD pentru consiliul local şi consiliul judeţean.”

 

Biroul de presă al PSD Dolj