Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat ordinul de graţiere a pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko, adusă în Ucraina, ieri, cu un avion trimis de şeful statului ucrainean, Petro Poroşenko. “Astăzi, un avion rus a adus la Moscova doi cetăţeni ruşi – Aleksandr Aleksandrov şi Evgheni Ierofeiev”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei. “În paralel, preşedintele Vladimir Putin a semnat ordinul prin care o graţiază pe Nadia Savcenko; ea a fost dusă la Kiev cu un avion trimis de preşedintele Petro Poroşenko”, a precizat Peskov. Petro Poroşenko a confirmat că avionul cu Nadia Savcenko a aterizat la Kiev. “Un avion prezidenţial în care este eroina Nadia Savcenko tocmai a aterizat”, a spus el. Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko a fost găsită vinovată de moartea jurnaliştilor ruşi Igor Korneliuk şi Anton Voloşin şi a fost condamnată de o instanţă rusă la 22 de ani de închisoare. Nadia Savcenko, în vârstă de 34 de ani, a fost transferată din oraşul rus Rostov pe Don la Kiev cu avionul preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko. Ierofeiev şi Aleksandrov au fost transferaţi la Moscova cu un avion al preşedintelui rus, Vladimir Putin.
Acasă Actualitate Actualitate externă Schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia. Nadia Savcenko a fost eliberată