Craiova: Telefoane mobile şi accesorii de peste 60.000 lei confiscate în urma unor controale în consignaţii

0
340
politiePotrivit IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au organizat, în municipiul Craiova, o acţiune pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul comercializării telefoanelor mobile şi accesoriilor în magazinele de tip „consignaţie Gsm”. Poliţiştii au urmărit prin aceste activităţi prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ. În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 10 de societăţi comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 50.000 lei. Totodată, oamenii legii au confiscat telefoane mobile şi accesorii  în valoare de 63.000 lei.
Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială dintr-un centru comercial din Craiova, poliţiştii au identificat 34 de telefoane mobile pentru care reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei dispunându-se totodată confiscarea bunurilorpentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă.