Închisoare cu suspendare pentru oltenii care au vrut să dea „ţeapă” Primăriei Dăbuleni

0
355

Cei trei administratori de firme olteni reţinuţi în urmă cu un an, după ce s-a stabilit că au vrut să înşele Primăria Dăbuleni cu aproape 200.000 lei, falsificând facturi pentru bunuri comandate de reprezentanţii administraţiei locale, au fost condamnaţi. Cei trei, tată, fiică şi unchi, au primit câte 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Sentinţa, pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de Judecătoria Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

primaria dabuleniReprezentanţii IPJ Dolj anunţau, anul trecut, pe 7 mai, că au reţinut şi introdus în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, trei persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 48 de ani, din Potcoava, judeţul Olt, acuzate de săvârşirea mai multor infracţiuni de tentativă la înşelăciune, complicitate la tentativă la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Anchetatorii au stabilit faptul că Ion Bădoi, de 48 de ani, fiica sa, Luminiţa Bădoi, de 28 de ani, în calitate de reprezentanţi legali ai societăţii comerciale Bulgăraş de Aur din Potcoava, precum şi fratele lui Ion Bădoi, Florin Bădoi, de 34 de ani, au acţionat, în perioada 2012 – 2013, în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor Primăriei Dăbuleni în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste pentru societatea din Potcoava.

„Astfel, cei trei au falsificat mai multe înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată prin care se atesta în mod nereal transferul şi vânzarea unor bunuri către Primăria Dăbuleni, cu o valoare mai mare cu 186.633,6 lei decât cea datorată în fapt de beneficiar”, a declarat, la momentul respectiv, subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Mai exact, spuneau poliţiştii, reprezentanţii Primăriei ar fi comandat la firma respectivă nişte bunuri de care aveau nevoie, însă la livrare, s-au trezit cu multe altele de care nu aveau nevoie şi pe care nu le ceruseră, de exemplu cloramină, lămpi de iluminat public, măşti de gaze, extinctoare şi alte materiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI). Se pare că oltenii profitaseră de faptul că factura iniţială nu fusese închisă de un funcţionar al Primăriei Dăbuleni, aşa că s-au apucat să treacă pe ea tot felul de bunuri, la preţuri exagerate.judecatoria craiova

Mai mult, cei trei suspecţi au formulat şi o acţiune la Tribunalul Dolj, unde s-au folosit de înscrisurile pe care le falsificaseră, urmărindu-se obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile firmei acestora cu consecinţa păgubirii instituţiei publice. În momentul când au primit citaţia de la Tribunal, reprezentanţii Primăriei au înţeles ce urmăriseră membrii familiei Bădoi, aşa că au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la falsificarea facturilor şi, bineînţeles, nu le-au dat nici un ban. Pe 8 mai 2015 cei trei au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere respinsă însă de judecători.

O lună mai târziu, mai exact pe 18 iunie 2015, s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care cei trei olteni au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune. Dosarul a fost analizat în procedura camerei preliminare, judecătorii dispunând pe 30 octombrie 2015 începerea judecării procesului. După ce au amânat, la începutul lunii pronunţarea hotărârii, vineri, 20 mai a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova i-au găsit vinovaţi pe cei trei şi i-au condamnat la câte 2 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată atât de inculpaţi cât şi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova la Curtea de Apel Craiova.