Autorităţile pregătesc primele măsuri împotriva virusului Zika

0
422

Direcţia de Sănătate Publică Dolj a transmis autorităţilor locale să fie pregătite pentru a lua măsurile necesare de combatere a ţânţarilor. Recomandarea vine în contextul în care Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor a emis o avertizare cu privire la virusul Zika, transmisibil prin înţepătura de ţânţar. Acesta a provocat mii de decese în ţările din emisfera sudică în ultimele luni.laborator

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a solicitat revizuirea, de către autorităţile publice locale, a programelor de combatere a dăunatorilor, inclusiv a ţânţarilor, în contextul anunţului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind măsurile de prevenţie pentru virusul Zika. Printre altele, se recomandă asigurarea şi folosirea substanţelor active pentru combaterea ţânţarilor din specia „Aedes albopictus”. De asemenea, vor fi luate măsuri speciale în zonele cunoscute a fi posibile locaţii de înmulţire a acestora (zonele parcurilor, lacurilor, inclusiv depozite de anvelope sau oricare altele caracterizate prin acumulări de apă), cât şi în jurul spitalelor de boli infecţioase, în care există posibilitatea internării cazurilor suspecte de infecţie Zika de import.

Aceste recomandări se înscriu în cadrul general de măsuri de prevenţie destinate combaterii apariţiei unor eventuale cazuri de îmbolnaviri, pe teritoriul României, în contextul alertei generale emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Recomandări pentru prevenirea infecţiilor transmise prin înţepătura de ţânţar

Pentru prevenirea infecţiilor virale transmise prin înţepătura de ţânţar (West–Nile, Zika), Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă populaţiei, în sezonul cald, să evite zonele în care sunt ţânţari şi să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă; să  ia măsuri de eliminare a surselor larvare situate pe proprietăţile private sau în vecinătatea lor.

O atenţie deosebită trebuie dată micilor recipiente care pot acumula apa, aflate în gospodării, ori aruncate pe terenuri virane: cutii de conserve, găleţi, borcane, jucării de material plastic, butoaie, farfuriuţe suport pentru ghivece de flori, folii de polietilenă în care se aduna apa de ploaie ori din stropitul grădinii. Anvelope expuse la precipitaţii nu trebuie ţinute sub cerul liber pentru a nu acumula apă de ploaie. Trebuie ridicate de pe terenurile virane,iar dacă sunt reutilizate în alte scopuri în gospodării, trebuie umplute cu pământ sau nisip pentru a nu acumula apă în partea inferioară.tantar

„Risc moderat” pentru România

Virusul Zika riscă să se răspândească în numeroase ţări europene, inclusiv în România, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor, precizând că ţânţari din specia celor care transmit boala au fost depistaţi la Marea Neagră.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor (ECDPC), citat de agenţia AP, ţânţari din specia celor care transmit virusul Zika au fost depistaţi recent în nord-vestul Mării Negre, în Olanda şi pe Insula Madeira (Portugalia).

Există risc moderat ca virusul Zika, asociat cu microcefalia fătului, să apară în numeroase ţări europene, datorită încălzirii vremii. Este vorba de România, Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Malta, Monaco, Muntenegru, San Marino, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia şi Vatican.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertiza în februarie că virusul Zika, transmis în principal de ţânţari, se propagă „în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea trei-patru milioane de cazuri. De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Mexic şi Venezuela.