Comisia Europeană: Riscurile economice în România, generate de sectorul bancar, de creşteri salariale, politici fiscale

0
389

România nu se confruntă cu dezechilibre macroeconomice, dar există riscuri financiare generate de activele externe, de vulnerabilităţile sectorului bancar, de creşterile salariale în domeniul bugetar şi de politicile fiscale prociclice, anunţă Comisia Europeană. “În contexul măsurilor de relansare economică, volumul mare al activelor externe a început să scadă. Cu sprijinul Comisiei Europene, au fost luate măsuri pentru consolidarea sectorului financiar. În momentul de faţă, sectorul bancar este bine-capitalizat şi beneficiază de lichidităţi, dar anumite iniţiative legislative (…) prezintă riscuri privind stabilitatea. Salariile bugetarilor şi salariul minim au crescut şi au fost aplicate reduceri de impozite. Această situaţie riscă să conducă la apariţia unor politici fiscale prociclice”, subliniază Comisia Europeană. Conform experţilor, politicile fiscale prociclice sunt cele prin care guvernele optează pentru creşterea bugetului de stat şi reducerea impozitelor în perioadele de creşteri economice, reducând cheltuielile şi crescând impozitele în caz de recesiune. Astfel de măsuri conduc la amplificarea variaţiilor ciclului economic.