Hexi Pharma şi-a retras cererea de intrare în insolvenţă

0
262

La data de 10 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat un dosar prin care firma Hexi Pharma solicita intrarea în insolventă. Potrivit informaţiilor care apăreau în cerere, societatea ar avea datorii de 23.426.229 lei. Reprezentanţii firmei şi-au retras cererea ieri, după ce Judecătoria Sectorului 5 a interzis dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor Hexi Pharma.hexi-pharma

“Admite cererea Parchetului. Dispune faţă de Hexi Pharma, pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5, hotărârea nefiind definitivă.

Cererea procurorilor a fost înaintată instanţei după ce Hexi Pharma a anunţat că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă, precizând că în urma rezultatelor potrivit cărora produsele biocide ale companiei prezintă diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată, firma îşi cere scuze public.

Procurorii de la Parchetul General au anunţat, ieri, că au dispus efectuarea a două constatări tehnico-ştiinţifice asupra produselor „Hexi Pharma” în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi folosiţi în spitalele din România, una fiind realizată la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie (ICECHIM) iar cealaltă la Institutul Cantacuzino, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Până la acest moment, în dosar a fost pusă sub urmărire penală compania Hexi Pharma pentru “participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor”.