Tăriceanu: ALDE susţine modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor. Zgonea trebuia să se retragă

0
324

Călin Popescu TăriceanuCopreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că partidul susţine modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi a precizat că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, trebuia să renunţe la funcţie după ce i-a fost retras sprijinul politic, transmite corespondentul MEDIAFAX. “Părerea mea este că domnul Zgonea, în momentul de faţă, face o greşeală. Cred că ar fi trebuit, odată cu retragerea sprijinului politic din partea PSD-ului, să facă domnia sa acest gest.(…) Cred că în orice ţară civilizată care respectă anumite cutume democratice, odată cu retragerea sprijinului politic, preşedintele Camerei s-ar fi retras. Din acest motiv, cred că cei de la PSD – şi ne-au consultat şi pe noi, nu pot să vă ascund acest lucru – doresc anumite modificări de regulament ca să nu se intre într-o dispută lungă şi contraproductivă. Regulamentul se modifică permanent, s-a modificat de multe ori. (…) ALDE susţine modificările care, de fapt, nu fac decât să dea un cadrul legal acestor decizii politice. În momentul în care cineva începe să se agaţe cu mâna de scaun şi este o situaţie penibilă, sigur că trebuie să existe un suport regulamentar ca aceste lucruri să fie făcute. În trecut, s-a considerat că un astfel de gest va veni de la sine. Nu vine întotdeauna şi atunci trebuie şi el reglementat”, a declarat Tăriceanu, la Ploieşti.

Preşedintele Comisiei de statut, Bogdan Niculescu-Duvăz, a declarat, marţi, că Statutul permite revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei, afirmând că Birourile Permanente urmează să ia act de faptul că acesta nu mai are sprijin politic, iar revocarea va fi anunţată în plen, fără vot. Duvăz a susţinut că nu mai este nevoie de niciun vot al plenului Camerei Deputaţilor privind revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că articolul 32 din statutul deputaţilor şi senatorilor prevede pierderea automată a funcţiei în momentul în care este retras sprijinul politic.

“În ce priveşte problema domnului Zgonea, este relativ simplă pentru că în Statut, în Legea nr. 96, care este lege organică, figurează la art. 32, alineatul 3, în mod clar, la retragerea sprijinului politic pierderea automată a postului pe care l-a obţinut prin sprijin politic”, a declarat Duvăz la finalul şedinţei comisiei.