Ucraina a câştigat competiţia Eurovision 2016, cu piesa “1944”, interpretată de Jamala. Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Australia şi Rusia. Finala s-a desfăşurat sâmbătă seara, la Stockholm, în Suedia. Finala competiţiei muzicale Eurovision de sâmbătă seara, în care au intrat 26 de ţări şi la care ar fi trebuit să participe şi România, dacă nu ar fi fost descalificată, în urma datoriilor acumulate de TVR, a fost difuzată pe canalul oficial de Youtube al Eurovision. Cea de-a 61-a ediţie a concursului Eurovision s-a desfăşurat la Stockholm, în Suedia, după ce cântăreţul Måns Zelmerlöw a câştigat competiţia din 2015, cu piesa “Heroes”. Ediţia din 2017 a concursului Eurovision se va desfăşura în Ucraina, după ce cântăreaţa Jamala a câştigat competiţia din acest an, cu piesa “1944”. Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Australia şi Rusia. Ca şi la ediţiile precedente, cele mai multe dintre ţări au votat pe considerente regionale, acordând punctaj maxim în special vecinilor geografici, sau pe considerente politice. În decizia finală au contat în proporţie de 50% votul telespectatorilor şi 50% votul unui juriu de specialitate. Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.
Acasă Actualitate Actualitate internă Eurovision 2016: Ucraina a câştigat finala. Pe următoarele poziţii, Australia şi Rusia