Boris Johnson compară UE cu planul lui Hitler şi se contrazice singur privind democraţia europeană

0
313

boris-johnson-afpPoliticianul eurosceptic Boris Johnson a făcut noi afirmaţii controversate în cadrul campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din UE, comparând Uniunea Europeană cu planurile fostului dictator german Adolf Hitler şi emiţând opinii aparent contradictorii despre exercitarea autorităţii pe plan european. În opinia fostului primar al Londrei, în istoria Europei au existat o serie de tentative de a redescoperi “epoca de aur a păcii şi prosperităţii din Imperiul Roman”. “Napoleon, Hitler, diverse persoane au încercat acest lucru, iar rezultatele sunt tragice. Iar Uniunea Europeană este o încercare similară, prin metode diferite”, crede Johnson, citat de Sunday Telegraph. În privinţa percepţiei privind exercitarea autorităţii, Boris Johnson pare să aibă idei contradictorii. Pe de o partre, fostul primar al Londrei afirmă că există intenţia de a unifica Europa “sub o singură autoritate”. Pe de altă parte, Johnson, care încearcă să convingă poporul britanic să voteze pentru ieşirea ţării din UE, explică: “În Uniunea Europeană nu există o singură autoritate pe care să o înţeleagă şi să o respecte toată lumea”. “Iar acest lucru generează un masiv vid democratic”, spune Johnson. Boris Johnson a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat de primr al Londrei, sperând să devină premier în locul lui David Cameron dacă majoritatea britanicilor vor vota în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Johnson ar putea rămâne însă fără nicio funcţie dacă ideile sale controversate nu vor convinge alegătorii.