Jurnalisti ruşi din Republica Moldova, initiaţi în tehnica Mobile Journalism

0
458

jurnalistZhanna Shashkova (1TV – Comrat, Găgăuzia), Liumila Vasilachi (MOLDOVA 1 – televiziunea publică din R.M.), Natalia Vlasova (ITV Moldova) şi Olga Gruzdeva (RU TV Moldova) – jurnaliste de limba rusă din Republica Moldova (inclusiv din UTA Găgăuzia) vin în perioada 15 – 21 mai la Cluj pentru a participa la un schimb de experienţă în cadrul căreia vor realiza reportaje de televiziune folosind tehnica MoJo (Mobile Journalism). Jurnalistele vor participa la cursuri de iniţiere în tehnica respectivă, susţinute de trainerii TVR Cluj, şi vor realiza în comun cu jurnaliştii gazdă un reportaj de cca. 3 minute în care vor aborda unul dintre subiectele propuse de organizatori.

Având în vedere faptul că Jurnalismul Mobil se foloseşte în special atunci când subiectele nu necesită mult timp pentru documentare sau a căror cercetare se poate face din mers, subiectele au fost gândite astfel încât să permită abordarea creativă a temelor propuse.

Prezenţa jurnalistelor ruse la TVR Cluj are loc cu prilejul debutului proiectului REPORTER EST, program la care participă jurnalişti din Europa Centrală şi de Est şi care presupune realizarea unor producţii de televiziune cu telefoanele mobile.

Acest program continuă proiectul TVR Cluj JURNALIST ÎN ROMÂNIA şi va reuni jurnalişti de televiziune din România, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova şi Rusia, în scopul cunoaşterii reciproce şi a creării în plan media a unui spaţiu comun.

Programul este structurat pe mai multe etape. Prima se va derula la Cluj, în perioada 15 – 21 mai 2016, iar următoarea va avea loc la începutul lunii iunie în UTA Găgăuzia (Republica Moldova), la Comrat.

Toate reportajele realizate în cadrul REPORTER EST vor fi difuzate la televiziunile din România, precum şi la posturile partenere din ţările participante, dar şi în media on-line.

De asemenea, producţiile vor fi prezentate, jurizate şi premiate în cadrul unei GALE de premiere, eveniment ce va încheia ediţia din acest an a proiectului şi care va avea loc la Chişinău.

 Jurnalistul MoJo este jurnalistul viitorului. Spre deosebire de colegii săi de breaslă, el nu are nevoie de echipamente profesioniste, ci îşi face treaba cu lucruri micuţe, dar utile, şi care nu îi rup spatele. MoJo vine de la Mobile Journalism, adică Jurnalismul Mobil.

A fost eliminată astfel camera video costisitoare şi de mari dimensiuni şi a fost înlocuită cu un telefon mobil. Textul materialelor de presă este acum scris de pe o tastatură bluetooth conectată la telefonul mobil. Apoi informaţia este transmisă online, prin reţele wireless sau folosind conexiunea de date inclusă în abonament.