Poliţia Locală a luat în vizor hoţii de flori

0
350

O femeie în vârstă de 72 ani, din Craiova, a fost prinsă în timp ce rupea florile din jardinierele amplasate în zona părculeţului „English Park”. Deoarece este cunoscută ca persoană cu probleme psihice, a fost condusă şi încredinţată personalului medical de la Clinica 1 Psihiatrie, situată în strada „Potelu” nr. 24.

floriPoliţiştii locali cu atribuţii de menţinere a ordinii publice din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Craiova au desfăşurat, în ultimele două săptămâni, acţiuni de depistare, identificare şi sancţionare a persoanelor care distrug şi deteriorează spaţiile verzi. Cu această ocazie, au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 amenzi şi cinci avertismente scrise, în cuantum total de 8.000 lei, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 319/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii”, a precizat Tavi Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.

Distrugerea şi deteriorarea spaţiile verzi şi a materialului dendofloricol existent prin rupere, tăiere, călcare sau orice alte mijloace, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice şi 1.000 – 1.500 lei pentru persoane juridice.