Cel puţin 16 persoane, ucise în urma a două atacuri teroriste comise în nordul Irakului

0
357

atentat-irakTrei oameni înarmaţi au deschis focul într-o cafenea din nordul Irakului, omorând cel puţin 12 persoane şi rănind alte 25, potrivit surselor de la faţa locului. Atacul, care a durat aproximativ 10 minute, a avut loc în oraşul predominant şiit Balad, aflat la 80 de kilometri nord de Bagdad. Câteva ore mai târziu, a avut loc un atentat sinucigaş într-o piaţă de legume din apropiere, au declarat surse din cadrul forţelor de securitate. Patru oameni au fost ucişi şi doi sunt în stare critică, potrivit surselor medicale. Zona, care a fost aproape cucerită de militanţii organizaţiei extremiste sunite Stat Islamic în 2014 şi rămâne la circa 40 de kilometri de linia frontului, este puternic securizată, atacatorii fiind nevoiţi să treacă prin trei puncte de control ale poliţiei înainte de a ajunge la ţinta lor, au declarat surse din poliţie, sub protecţia anonimatului. Autorităţile irakiene au fost aspru criticate din cauza breşelor de securitate care, miercuri, au permis atacatorilor sinucigaşi să detoneze trei bombe la Bagdad, omorând cel puţin 80 de persoane. De asemenea, Irakul se confruntă cu o criză politică majoră cauzată de remanierea guvernului de la Bagdad, care a paralizat administraţia pentru mai multe săptămâni şi ameninţă să submineze războiul împotriva organizaţiei Stat Islamic.