Premierul României se va întâlni cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, la vizita din 22-25 mai

0
321

ciolos-main-1Prim-ministrul Dacian Cioloş va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22-25 mai. În cadrul vizitei, prim-ministrul Dacian Cioloş va avea o întrevedere cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden. De asemenea, şeful Executivului va avea întâlniri cu o serie de înalţi oficiali ai Administraţiei americane, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi cu membri ai comunităţii româneşti din zona Washington. Conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei From shared security to shared prosperity. Scopul este evidenţierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA în domeniul securităţii, precum şi articularea unei dimensiuni economice de o ambiţie similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creştere economică, stabilitate şi predictibilitate. Din delegaţia oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloş vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat, Manuel Costescu, Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.