Legea privind darea în plată intră de azi în vigoare

0
368

plataÎncepând de azi, orice persoană fizică, consumator, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ştergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituţiei de credit în acest sens. Potrivit actului normativ, “în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii”. De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar şi dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali şi ipotecari.