Emil Boroghină: „Premiul Galei UNITER este un vis al oricărui slujitor al scenei”

0
337

Ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, Gala Premiilor UNITER s-a desfăşurat, luni seara, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea. În cadrul evenimentului, pe lângă premiile care au răsplătit performanţa scenică din anul 2015, Senatul Uniunii Teatrale din România a acordat Premiul de excelenţă marelui coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu, cinci premii pentru întreaga activitate, precum şi şase premii speciale. Premiul Preşedintelui UNITER, Ion Caramitru, i-a revenit lui Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare” de la Craiova. „Premiul Galei UNITER este un vis al oricărui slujitor al scenei”, a declarat laureatul, adăugând că distincţia îl bucură cu atât mai mult cu cât o primeşte în Anul Shakespeare şi după cea de-a X-a ediţie a festivalului, „care, pentru mine, s-ar putea să fie staţia terminus”. Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Naţional din Craiova nu a avut nici o nominalizare la premiile UNITER.

UNITER  a3«Poposim la Oradea, la Teatrul „Regina Maria”, care este un monument istoric de prim rang. Şi unde au lucrat, au debutat, au excelat şi actorii importanţi şi regizori importanţi ai teatrului românesc», a afirmat actorul Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), amfitrion al evenimentului, ca în fiecare an. Pentru a XXIV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Claudiu Groza, Doina Papp, Cristina Rusiecki. Juriul final, care a desemnat câştigătorii, a fost format din criticii de teatru Alice Georgescu şi Mircea Morariu, actriţa Ozana Oancea, scenografa Viorica Petrovici şi regizorul Alexa Visarion.

Radu Afrim – cel mai bun regizor, Adrian Damian – cel mai bun scenograf

„Clasa noastră”, de Tadeusz Slobodzianek, montat la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, înmânat de actriţa franceză Jacqueline Bisset. Radu Afrim a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru spectacolul „Tihna” pus în scenă la Teatrul Naţional Târgu Mureş (Compania „Tompa Miklos”), iar Adrian Damian – cel mai bun scenograf, pentru „Cântăreaţa cheală” de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal i-a fost acordat lui Marian Râlea pentru Tullius din spectacolul „Marmură” (regia Yuri Kordonsky, Teatrul Bulandra, Bucureşti), iar premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a revenit Emiliei Dobrin pentru Elena din „Casa cu pisici” (regia Radu Iacoban, Teatrul Mic, Bucureşti). Cei mai buni actori în rol secundar au fost desemnaţi Ilinca Manolache şi Marius Manole, iar Ada Galeş a primit premiul pentru debut. Premiul pentru critică teatrală a revenit Mariei Zărnescu.

Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat, anul acesta, actriţei Luminiţa Gheorghiu, actorului Vladimir Găitan, regizorului Victor Ioan Frunză, scenografei Maria Miu şi criticului şi istoricului de teatru Anca Mănuţiu, în timp ce premii speciale au fost acordate compozitorului Adrian Enescu, pentru muzică de teatru, actorului Miklos Bacs, „un mentor al tinerelor generaţii de actori”, după cum spun membri din Senatul UNITER, dramaturgului Matei Vişniesc, pentru „cel mai jucat dramaturg român contemporan” şi actorului Eugen Ţugulea, pentru „o viaţă dedicată teatrului şi poeziei”.UNITER 4

Al doilea important premiu al anului pentru Emil Boroghină

Premiul Preşedintelui UNITER, Ion Caramitru, i-a fost acordat lui Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare” de la Craiova, a cărui a X-a ediţie s-a desfăşurat în perioada 14-23 aprilie a.c. «În România funcţionează câteva importante festivaluri naţionale şi internaţionale: cel de la Sibiu, Festivalul Naţional de la Bucureşti, iar cel care s-a derulat de curând şi care, din doi în doi ani, aduce în România mari producţii ale marilor teatre şi marilor regizori din lume se petrece la Craiova, sub direcţia extrem de competentă şi energică a lui Emil Boroghină. El este alesul meu!», a afirmat Ion Caramitru.

„Premiul Galei UNITER este un vis al oricărui slujitor al scenei. Eu am avut parte parţial de această bucurie”, a declarat actorul craiovean la primirea distincţiei. «Spun parţial pentru că în 1991 am primit premiul pentru directorat, dar era cu un an înainte de Gală. Am primit apoi, în mai multe rânduri, în calitate de director al Teatrului Naţional, premiul atribuit marilor spectacole în acea perioadă de graţie a Teatrului Naţional din Craiova. Am urcat pe scenă pentru a primi câteva premii personale atribuite de Consiliul Britanic sau de Fundaţia Culturală Română. În anul 2006, Marina Constantinescu a propus Senatului UNITER să mi se acorde Premiul de Excelenţă pentru Festivalul Internaţional „Shakespeare”. Nu a fost posibil pentru că, fiind membru al Senatului UNITER, există acel regulament care nu permite  membrilor Senatului să primească un premiu atribuit direct de Senat. Domnule Caramitru, nici nu ştiţi cât mă bucură acest premiu!», a adăugat Emil Boroghină.

Domnia sa a mulţumit regizorului Silviu Purcărete, „care ne-a tractat pe mulţi dintre noi”, şi colegilor de la Teatrul Naţional din Craiova, „care au făcut posibilă prezenţa mea astăzi, aici”. Emil Boroghină s-a declarat cu atât mai bucuros de primirea acestui premiu cu cât el vine în Anul Shakespeare, în care se împlinesc patru secole de la trecerea în eternitate a marelui dramaturg, şi după cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare” de la Craiova, „care, pentru mine, s-ar putea – zic, s-ar putea – să fie staţia terminus”, a mărturisit domnia sa.

Un alt important premiu i-a fost înmânat lui Emil Boroghină cu doar două săptămâni în urmă, chiar în închiderea festivalului de la Craiova: Premiul Criticii acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (A.I.C.T.) Secţia Română – Teatrologie, aceeaşi distincţie fiindu-i acordată şi actorului Ion Caramitru.