Liga Campionilor –Handbal (F): Bucureşti, campioana-surpriză a Europei

0
346

csmCSM Bucureşti a oferit o surpriză de proporţii, adjudecându-şi în premieră Liga Campionilor la handbal feminin. Nu-i mai puţin adevărat că, în 1961, Ştiinţa Bucureşti repurta prima ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin, dar a trebuit să treacă 55 de ani pentru reeditarea succesului, prin CSM Bucureşti –aflată la prima participare – deşi Oltchim Râmnicu Vâlcea a făcut toate eforturile posibile pentru a îmbrăţişa trofeul. Purtată spre victorie de excepţionala jucătoare suedeză Isabelle Gulden, CSM Bucureşti a câştigat un turneu de patru, la Budapesta, în care avea statut de outsider. A trecut mai întâi de Vardar Skopje (27-21), pentru ca în finala cu Eto Gyor, dublă campioană a Europei, în 2013 şi 2014, beneficiară a susţinerii a 12.000 de spectatori, să reuşească…imposibilul. Scor final: 25-25, după prelungiri, şi apoi 4-1 la loviturile de departajare. Suspansul a fost teribil. Echipa pregătită de danezul Kim Rasmussen a dominat jocul tactic, etalând tărie psihică şi un plus de şansă. Cea mai bună marcatoare a competiţiei, internaţionala suedeză Isabelle Gulden (26 de ani) a reuşit performanţa memorabilă să marcaheze mai mult de jumătate (15) din golurile echipei sale. Bineînţeles, toată echipa merită elogii deopotrivă, pentru tăria de caracter şi determinarea probată. Plasată pe locul 4 în grupă, CSM Bucureşti a eliminat mai întâi echipa rusoaicelor de la Rostov pe Don, care se dovedise  o forţă a naturii în faza grupelor (26-25; 29-28), apoi pe Vardar Skopje, cu internaţionalele franceze Siramba Dembele şi Amandine Leynaud, în semifinale (27-21). În finala mică, pentru locurile 3-4, Vardar Skopje a trecut de deţinătoarea trofeului, Buducnost Podgorica (30-28), muntenegrencele cu Cristina Neagu în rândul lor. De altfel, cu o zi înainte cedaseră la limită în faţa lui Eto Gyor (20-21). Câştigarea Ligii Campionilor la handbal feminin constituie neîndoielnic o ispravă fantastică a sportului românesc. Un sincer BRAVO!