Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru doi jurnalişti Al-Jazeera

0
372

al-jazeeraUn tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru şase persoane, inclusiv pentru doi angajaţi Al-Jazeera, pentru că ar fi transmis Qatarului documente privind securitatea naţională în timpul preşedinţiei lui Mohammed Morsi, un verdict final urmând să fie anunţat pe data de 18 iunie. Fostul preşedinte este judecat alături de alte zece persoane pentru că ar fi transmis Qatarului documente privind securitatea naţională. Preşedintele tribunalului a solicitat sâmbătă avizul Marelui Muftiu, interpretul legii islamice în ţară, după cum prevede legislaţia în cazul condamnărilor la moarte. Avizul acestei autorităţi religioase nu este obligatoriu, dar este în general respectat. Pe data de 18 iunie, Curtea va confirma sau va infirma pedespsele cu moartea şi va anunţa verdicul în cazul celorlalţi cinci acuzaţi, printre care şi Morsi, înlăturat de la putere de armată în anul 2013. Printre cele şase persoane condamnate se numără trei jurnalişti judecaţi în absenţă şi acuzaţi că au servit drept intermediari. Ibrahim Mohamed Hilal a fost prezentat de Parchet ca fiind redactor-şef al postului de televiziune Al-Jazeera, iar Alaa Omar Mohamed Sablan, ca jurnalist de naţionalitate iordaniană al aceluiaşi post. Un responsabil din cadrul Al-Jazeera a declarat că Hilal era un “consilier” al preşedintelui instituţiei.