Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid

0
432

Simona Halep, numărul şapte mondial, a câştigat turneul Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari, după ce a învins-o în finală pe slovaca Dominika Cibulkova, scor 6-2, 6-4, după o oră şi 20 de minute de joc.  Halep a mai jucat finala turneului de la Madrid în 2014, când a fost învinsă de Maria Șarapova. Simona Halep are acum în palmares 12 turnee câştigate.

La Madrid, Halep le-a învins pe Misaki Doi, Karin Knapp (Italia), Timea Bacsinszky (Elveţia), Irina Begu, Samantha Stosur (Australia) şi Dominika Cibulkova (Slovacia) pierzând un singur set, contra compatrioatei Irina Begu.

Halep a primit un cec de 912.900 euro şi 1.000 de puncte WTA  şi va urca două poziţii în clasamentul WTA.