TAS va anunţa, luni, decizia sa pentru Michel Platini

0
360

Tribunalul arbitral al sportului (TAS) a anunţat, astăzi, că luni, 9 mai a.c., ora 12:00, va comunica decizia sa în cazul suspendării lui Michel Platini, pe termen de 6 ani. La 21 decembrie, francezul a fost suspendat 8 ani, de către justiţia internă a FIFA, şi privat de orice legătură cu fotbalul, pedeapsă redusă la 6 ani, în apelul din februarie a.c.

Michel Platini a fost găsit vinovat de abuz de poziţie, conflict de interese şi gestiune incorectă. Nu i s-a imputat însă nicio faptă de corupţie.