De luna viitoare încep procesele în noul sediu al Tribunalului Dolj

0
435

După ce, în urmă cu o lună, a fost inaugurat noul sediu al Tribunalului Dolj, reprezentanţii instanţei anunţă că, de luna viitoare, vor începe să-şi desfăşoare activitatea în noua clădire. Astfel, începând cu data de 11 aprilie a.c., activitatea Secţiei I-a Civilă, Secţiei a II-a Civilă, Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj se va reloca în noul sediu de pe strada „Brestei” nr. 12 din Craiova. Din cauza operaţiunilor de mutare este posibil să apară inconveniente în activitatea Compartimentelor Arhivă şi Registratură, motiv pentru care reprezentanţii instanţei doresc să ceară scuze justiţiabililor, orice fel de probleme urmând să fie remediate în cel mai scurt timp.