Compania de Apă „Oltenia”, premiată la Londra

0
643

Compania de Apa „Oltenia” a fost desemnată o companie-lider în industrie, pe plan internaţional. În urma evaluării realizate de Europe Business Assembly Oxford, compania craioveană a fost premiată pentru calitatea serviciilor, iar Constantin Mitriţă, pentru serviciile de management. 

Consiliului director al organizaţiei europene de afaceri, cu sediu la Londra, în Marea Britanie, a recomandat compania craioveană pentru premiul “Cea mai bună întreprindere”, iar conducătorul acesteia, managerul Constantin Mitriţă, a fost propus pentru “Managerul anului”, distincţie pe care a şi primit-o.

“A fost o zi importantă din viaţa mea, spre apusul carierei profesionale am fost recunoscut ca fiind unul din managerii anului din partea Europe Business Assembly Oxford la Institute of Directors, Londra, Marea Britanie. Mulţumesc tuturor care m-au ajutat prin munca şi devotament faţă de Compania de Apă Oltenia pentru a obţine aceste rezultate!”, a declarat managerul CAO, Constantin Mitriţă.

Constantin Mitriţă

Premiile au fost prezentate la Forumul Internaţional, pe data de 22 martie, la Institutul director, din Londra, Marea Britanie. Compania din Craiova a fost recompensată „pentru poziţia puternică pe piaţa în domeniu, dorinţa de a continua dezvoltarea acesteia, inclusiv bunăstarea angajaţilor, precum şi calitatea serviciilor şi a satisfacţiei clienţilor”.

Constantin Mitriţă a fost primit premiul Europe Business Assembly Oxford deoarece a implementat „cele mai bune practici de management şi servicii pentru angajaţi şi clienţi”. Potrivit organizatorilor, selecţia s-a bazat pe mai multe criterii: performanţa întreprinderii, eficacitate, viziune, spiritul de inovare, creativitate, profesionalism, abilităţi manageriale excepţionale, etica afacerilor şi responsabilitatea socială.

Studiul a fost realizat de centrele analitice ale organizaţiei Europe Business Assembly Oxford, care este o organizaţie influentă şi respectată în Marea Britanie, cu succes mai mult de 100 de ani pentru membrii săi. Include lideri de afaceri calificaţi şi cu experienţă din întreaga lume, conducători din sectorul public şi directori generali ai organizaţiilor multinaţionale, reprezentând o organizaţie internaţională de lucru în vederea promovării colaborării, inovării şi dezvoltării pentru afaceri şi educaţie.