Razie de amploare în tot judeţul

0
400

Poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi au organizat o razie de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică, în tot judeţul. Oamenii legii au controlat barurile şi discotecile, dar au instituit şi 25 de filtre rutiere, unde au fost verificate peste 500 de autovehicule. Au fost constatate 15 infracţiuni, pentru care s-au întocmit dosare penale şi au fost aplicate 149 amenzi, valoarea acestora depăşind 40.000 lei. În plus, poliţiştii au reţinut şi 9 permise de conducere, toate pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Creşterea siguranţei cetăţenilor, asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor reprezintă unul dintre principalele obiective al poliţiei doljene. Astfel, pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost organizată o razie cu efective mărite, poliţiştii şi jandarmii acţionând cu precădere în zona barurilor, cluburilor şi discotecilor. Peste 200 de poliţişti de la formaţiunile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, dar şi ofiţeri de la Serviciul de Imigrări Dolj au fost angrenaţi în ativităţile desfăşurate pe întreg teritoriul judeţului Dolj. Au fost constituite 25 filtre rutiere în care au fost verificate aproximativ 550 autovehicule, iar la 94 agenţi economici au fost efectuate verificări şi controale, în 82 de cazuri fiind vorba de  baruri şi cluburi. De asemenea, au fost legitimate peste 750 persoane. „În cadrul activităţilor desfăşurate au fost constatate 15 infracţiuni, iar 149 amenzi au fost aplicate de poliţiştii doljeni ca urmare a abaterilor constatate în cadrul raziei, valoarea acestora depăşind 40.000 lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 9 permise de conducere, toate pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Prinşi băuţi şi fără permis

În cadrul activităţilor desfăşurate, oamenii legii l-au depistat în trafic pe Florin P., de 32 ani, din comuna Amărăştii de Jos, Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 542, în localitate, având o îmbibaţie alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acesta a fost condus la Spitalul Dabuleni unde i-au fost prelevate probe biogice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal conform prevederilor legale. În aceeaşi situaţie a fost şi Ionică B., de 34 de ani, din comuna Poiana Mare, prins de poliţişti ai Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare în timp ce conducea, pe D.J. 553, în localitatea Ciupercenii Noi, un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Calafat unde i-au fost recoltate probe biologice. În cadrul raziei, a fost depistat şi Petre F., de 39 de ani, din comuna Ghindeni, Dolj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Republicii din oraşul Segarcea, Dolj, având o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Segarcea unde i s-au prelevat mostre biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal. În aceeaşi seară a fost depistat Marin I., de 46 de ani, din comuna Argetoaia, sat Teascu din Deal, care a tăiat fără drept un arbore din specia cer, din pădurea Ocolului Silvic Filiaşi. Materialul lemnos a fost predat pădurarului, iar prejudiciul urmează să fie stabilit ulterior. S-a întocmit dosar penal conform prevederilor Legii 46/2008.