Obama şi puterile din cadrul G7 îl îndeamnă pe Putin să o elibereze pe Savcenko

0
369

Preşedintele american Barack Obama şi cele mai mari puteri economice din lume îl îndeamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin să o elibereze pe Nadia Savcenko, un pilot şi deputat ucrainean, din închisoare. Informaţia a fost dezvăluită pentru AP de către un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei Obama, care nu a fost autorizat să vorbească despre conversaţia dintre cei doi lideri şi a solicitat protecţia anonimatului. Casa Albă a anunţat că Obama şi Putin au discutat la telefon luni. Şeful statului american a purtat o conversaţie cu omologul său rus miercuri, în care l-a îndemnat să o elibereze pe Savcenko, aflată în greva foamei în semn de protest faţă de încarcerarea sa, după ce a fost acuzată de crime. Totodată, Obama a îndemnat Rusia să respecte acordurile de la Minsk, care cer tuturor părţilor implicate în războiul din estul Ucrainei să elibereze toate persoanele reţinute ilegal, potrivit RFE-RL, care citează AP şi Interfax. Ambasadorii la Kiev ai statelor membre G7 şi-au exprimat, de asemenea, “îngrijorarea” faţă de starea sănătăţii lui Savcenko şi au îndemnat Rusia să o elibereze în baza acordurilor de la Minsk, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Ambasadei Japoniei la Kiev. Autorităţile ruse o acuză pe Savcenko, în vârstă de 34 de ani, că a acţionat ca observator şi a transmis coordonate în vederea efectuării unui atac cu mortieră în care au fost ucişi doi jurnalişti ruşi şi mai mulţi civili, în timpul conflictului ucrainean. Procurori ruşi au cerut tribunalului care a judecat-o să o condamne la 23 de ani închisoare, între altele pentru crime. Savcenko lupta în cadrul unui batalion ucrainean de voluntari împotriva unor rebeli proruşi în momentul în care a fost capturată, în estul Ucrainei, în iunie 2014. Ea a intrat în greva foamei după încheierea procesului, în urmă cu o săptămână. Activişti în domeniul drepturilor omului se tem că ar putea muri în cazul în care refuză în continuare să bea apă.