Lectoratul Francez al Universităţii din Craiova şi Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză vor organiza miercuri, 16 martie, ora 14.00, la Aula „Buia” a Facultăţii de Agronomie, etapa locală a concursului „Chants, sons sur scène”, iar de la ora 20.00, în Cafe Teatru Play, concertul cântăreţului haitian Bélo.
Concursul se adresează elevilor şi studenţilor şi se va desfăşura pe trei categorii de vârstă: 13-15 ani, 16-17 ani, 18-25 ani. „Candidaţii trebuie să aleagă o melodie în limba franceză din anii 2000 sau reluată în anii 2000. Câştigătorul fiecărei categorii va avea posibilitatea de a participa la etapa naţională, care se va desfăşura în luna mai, la Teatrul Municipal din Baia Mare”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. Data-limită pentru înscrierile la etapa locală este 15 martie a.c. Doritorii vor trimite titlul melodiei pe care o vor interpreta la adresa claire.gobaille@institutfrancais.ro şi vor achita o taxă de înscriere, în valoarea de 15 lei, în ziua concursului.
Din juriu va face parte şi cântăreţul haitian Bélo, invitat fiind de Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Ambasada Franţei în România. Seara, la ora 20.00, la Cafe Teatru Play, acesta va încânta publicul cu un concert. „Participanţii la concurs vor primi invitaţii gratuite. Costul biletului este de 10 lei, banii strânşi urmând a fi folosiţi pentru achitarea cheltuielilor de călătorie a cântăreţului şi pentru organizarea etapei naţionale a concursului de la Baia Mare”, mai spun organizatorii.