La spital în urma unor accidente de circulaţie

0
341

Mai multe persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unor accidente de circulaţie petrecute în judeţ. Cel mai grav eveniment a fost provocat de un conducător auto care nu avea permis de conducere.

Conform poliţiştilor de la Rutieră, miercuri după-amiaza, în jurul orei 18.30, Marius Dobre, de 26 de ani, din comuna Sălcuţa, în timp ce conducea un autoturism Ford Focus, pe DC 99, dinspre Vîrvoru de Jos către Vîrvoru de Sus, din cauza neîndemânării în conducere şi neadaptării vitezei de deplasare, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, unde a lovit două mopede, unul condus de Gheorghe Gîdău, de 42 de ani şi celălalt de fiul său Daniel, în vârstă de 15 ani, ambii din Podari. În urma accidentului Gabriela Scoabă, de 31 de ani şi fiica ei, Larisa, în vârstă de 12 ani, ambele din Podari, pasagere pe cele două mopede, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare gravă, tot acolo ajungând şi Gheorghe Gîdău, care a scăpat cu răni uşoare. Din verificările poliţiştilor de la Rutieră a rezultat că Marius Dobre nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie, pe numele său fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis.

În aceeaşi seară, un alt accident de circulaţie s-a petrecut pe DJ 561 A Băileşti  – Pleniţa, în comuna Unirea. Mugurel Corbu, de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Fiat, a lovit o bicicletă pe care se deplasa Ana Mitrică, de 29 de ani, tot din Unirea. Din primele verificări a reieşit faptul că femeia, care circula cu bicicleta din sens opus, şi nu s-a asigurat la efectuarea virajului spre stânga pentru a intra pe o stradă laterală, şi a fost accidentată uşor. Conducătorul auto este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.