Ford investeşte 2,9 milioane Euro pentru a instrui mii de şoferi tineri din Europa în 2016, majorând investiţia Ford Driving Skills for Life (DSFL) în regiune la aproximativ 10 milioane Euro de la începutul programului, în anul 2013. Ford a instruit până acum 13.500 de şoferi din 11 ţări europene cu privire la recunoaşterea pericolelor la volan, manevrarea vehiculului, gestionarea vitezei/spaţiului şi factorii de distragere a atenţiei. În acest an programul se va extinde în 13 ţări, inclusiv Finlanda şi Polonia, şi va asigura instruirea a încă 7.000 de şoferi Ford implementează acest program în România din 2014, alături de Napoca Rally Academy, iar anul acesta Ford DSFL va avea loc în Cluj, Timişoara şi Craiova.
Ford Motor Company a anunţat astăzi că va investi 2,9 milioane Euro în 2016 pentru a asigura instruirea gratuită a 7.000 de tineri şoferi, cu vârste între 18 şi 24 de ani din întreaga Europă. Din 2013 şi până în prezent, Ford Europa a alocat o sumă totală de 9,6 milioane Euro pentru instruirea prin intermediul lăudabilului său program Ford Driving Skills for Life (DSFL). Anul acesta, Ford va asigura instruire gratuită pentru prima dată în Finlanda şi Polonia şi va continua cu implementarea programului în România, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda,Rusia, Spania, Turcia şi Marea Britanie. Ford implementează acest program în România alături de Napoca Rally Academy (NRA), în frunte cu Bogdan Marişca, Marco Tempestini şi Simone Tempestini, campionul naţional al României la raliuri. Din 2014 şi până în prezent, Ford si NRA au instruit în România aproximativ 2500 de şoferi, în doar 4 sesiuni ale programului ce au avut loc în Craiova, Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
„Prea mulţi tineri adulţi îşi pierd viaţa în accidente rutiere”
Anul acesta Ford DSFL ajunge pentru prima dată în Timişoara şi de asemenea în Cluj şi Craiova. Datele şi locaţiile urmează să fie anunţate în curand pe site-ul www.drivingskillsforlife.ro. Accidentele rutiere sunt cauza principală a decesului tinerilor europeni cu vârste între 18 şi 24 de ani. Ford a instruit deja 13.500 şoferi începători din Europa, furnizând cursuri gratuite, practice, care acoperă recunoaşterea pericolelorla volan, manevrarea vehiculului şi gestionarea vitezei şi a spaţiului. Programul pune, de asemenea, accentul pe riscurile implicate de factorii de distragere a atenţiei, cum ar fi transmiterea de SMS-uri şi realizarea de selfie-uri la volan, precum şi pe pericolele condusului sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. „Prea mulţi tineri adulţi îşi pierd viaţa în accidente rutiere cauzate de lipsa experienţei la volan şi deciziile neadecvate. Cu această nouă investiţie de 2,9 milioane Euro în instruirea tinerilor şoferi pentru 2016 putem asigura unui număr de 7.000 de tineri abilităţile şi cunoştinţele care le-ar putea salva viaţa.”, a subliniat Jim Graham, director, Ford DSFL.
„Şoferii începători au încă multe de învăţat despre siguranţa la volan”
Ford este primul producător auto care a introdus cursuri gratuite, practice de instruire destinate şoferilor începători. În cei 11 ani de la lansarea sa în SUA, Ford DSFL a asigurat instruirea a peste 650.000 de persoane la nivel global. Programul Ford DSFL a fost foarte bine primit în România şi de aceea, în 2016 Ford a extins numărul sesiunilor, astfel că instructorii NRA vor ajunge în 3 oraşe ale ţării pentru a pregati cât mai multi tineri şoferi. „Şoferii începători au încă multe de învăţat despre siguranţa la volan, astfel încât le recomandăm cu tărie să apeleze la cursurile Ford DSFL. Este un program distractiv, gratuit, educativ şi, pentru că noi reevaluăm de la an la an ceea ce predăm, este întotdeauna relevant”, a declarat Bogdan Marisca, coordonatorul Ford DSFL în România.
Organizaţii de top pe probleme de siguranţă rutieră din întreaga Europă
Ford s-a asociat cu organizaţii de top pe probleme de siguranţă rutieră din întreaga Europă, precum Asociaţia Naţională de Siguranţă Rutieră din Belgia; Association Prévention Routière din Franţa; Deutscher Verkehrssicherheitsrat din Germania; ACI din Italia; Road Safety Russia din Rusia; Dirección General de Tràfico din Spania; şi Royal Society for the Prevention of Accidents, Brake and AA Driving School din Marea Britanie. În prezent, Ford caută să îşi completeze în 2016 această listă a partenerilor specializaţi înprobleme de siguranţă rutieră. Aproape toţi şoferii care au răspuns la un scurt chestionar ulterior finalizării programului Ford DSFL anul trecut au afirmat că sunt mai încrezători în capacitatea lor de a şofa ca urmare a instruirii şi că ar recomanda programul unui prieten.