Handbal (F): România învinge titrata reprezentativă a Norvegiei şi e ca şi calificată la CE 2016

0
300

Naţionala feminină de handbal a câştigat cu 25-20, meciul cu Norvegia, campioana olimpică, mondială şi europeană en-titre, contând pentru Grupa 1 preliminară de calificare la Campionatul European din 2016.

La Cluj, în faţa a peste 7.500 de spectatori, România a avut un avantaj liniştitor încă de la pauză. Atunci, elevele lui Tomas Ryde conduceau deja cu şapte goluri, scor 16-9. Cristina Neagu a fost, şi de data aceasta, cea mai bună jucătoare din teren şi a marcat nu mai puţin de 10 goluri. Meciul dintre cele două reprezentative a fost o reeditare a semifinalei de la Campionatul Mondial de anul trecut, atunci când Norvegia s-a impus dramatic, în prelungiri.

În urma acestui rezultat, naţionala pregătită de Tomas Ryde şi-a asigurat în mare măsură calificarea la turneul final din decembrie, dar în acelaşi timp a luat un bagaj imens de moral îanintea turneului preolimpic de la Aarhus, programat în 18-20 martie.