Şi la PNL Dolj, nu toate lucrurile sunt logice!

0
451

De vineri seara, înţelegem, liberalii doljeni au în fruntea lor, s-a spus temporar, pe prof. univ. dr. Nicolae Giugea, desemnare a “centrului”, ceea ce presupune discreta marginalizare, neargumentată, a europarlamentarului Marian Jean Marinescu. Anterior, “decolase”, dintr-o postură similară, cea de co-preşedinte, şi deputatul Mihai Voicu, care şi-a anunţat “despărţirea” pe pagina de facebook. Momentul fusese prefaţat de o gâlceavă politică, altminteri, ingredient obişnuit, în şedinţele de partid. La nivelul municipiului, candidatul liberal la Primăria Craiova, Pavel Badea, a primit, de asemenea, comanda organizaţiei, spre a se “ajuta singur“. Depasionalizată, discuţia permite câteva observaţii. Şi prima dintre ele este aceea că europarlamentarul Marian Jean Marinescu este o piesă grea la Parlamentul European, luat în seamă la nivelul grupului PP, unde îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte. Cine urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă prin Parlamentul European nu este străin de faptul că Marian Jean Marinescu chiar se ocupă de lucruri serioase, pe care, de regulă, le duce la bun sfârşit. Perdanţi pentru “nevalorificarea eficientă” suntem noi, cei de acasă. Dar asta e o altă discuţie. Prin discursuri pro sau contra, în spatele cărora ne aliniem, nu putem nici să-i diminuăm, nici să-i augmentăm valoarea de om politic bine văzut la Strasbourg. Pe motivul că Marian Jean Marinescu, indiferent de anotimp, rămâne el însuşi: un om cu imagine rezonabilă. Poţi să fii sau nu de acord cu opiniile sale, unele putând fi amendate cu argumente logice, nu pasionale, dar Marian Jean Marinescu, “dat politicos la o parte“, nu face bine liberalilor doljeni. Este o părere. Nu discutăm acum geneza măsurii, însă nu oricine poate avea autoritatea lui Marian Jean Marinescu, capacitatea lui de sinteză, chiar buna cunoaştere a oamenilor, inteligenţa sa. Întrebarea “de ce” rămâne doar retorică. Aşadar, cu Nicolae Giugea lider judeţean şi Pavel Badea-lider municipal, aceştia susţinuţi de deputatul Ionuţ Stroe şi senatorul Mario Oprea, alături de deputatul Constantin Dascălu şi senatorul Marinică Dincă, liberalii atacă “localele”. N-au o misiune uşoară, dar asta îi priveşte. Un plus de transparenţă, la ceea ce fac şi desfac, nu le-ar dăuna, cum îşi imaginează. Ca să admitem că “bătaia e mai lungă” ne-ar trebui argumente, care ne lipsesc, fiindcă deocamdată peisajul politic al Doljului este cel cunoscut. Şi el trebuie sensibil schimbat pentru a menţine, din perspectivă liberală, speranţe îndreptăţite la alegerile parlamentare din toamnă.