Emoţii şi pentru tinerii actori craioveni care au trecut de preselecţie
UNITER, Primăria municipiului Mangalia şi ITI – Institutul Internaţional de Teatru, Secţia română, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia „Fantasio”, cu sprijinul Casei de Cultură a municipiului Mangalia şi cu finanţarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, vor organiza, în perioada 31 august – 3 septembrie a.c., la Mangalia, ediţia a XIV-a a Galei Tânărului Actor – HOP. Coproducător este Societatea Română de Televiziune – TVR Cultural, iar partener de tradiţie, Societatea Română de Radiodifuziune.
În preselecţie – 14 grupuri şi 53 de actori la individual
Eveniment de tradiţie, cu o imagine consolidată, Gala are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular. La fel ca în ediţiile precedente, tema este subordonată ideii de „alteritate”. În acest spirit, concurenţilor li se propune să prezinte în programul lor o pledoarie, demonstrând că şansa convieţuirii o dau dialogul, toleranţa, acceptarea celuilalt. Înscrierile au avut loc până pe data de 3 iulie a.c., fiind deschise actorilor care au absolvit facultatea, începând cu promoţia 2007.
Aceştia au putut participa ca interpreţi cu recitaluri individuale (one man/woman show) de până la 15 minute sau ca interpreţi în cadrul unor spectacole cu piese scurte (maximum 45 de minute), care să nu depăşească zece personaje. La preselecţia organizată în zilele de 14 şi 15 iulie a.c. s-au înscris 14 grupuri şi 53 de actori la individual.
Actori craioveni, concurenţi la ambele secţiuni
La Secţiunea Grup, comisia formată din regizorul craiovean Mircea Cornişteanu – director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, actorul George Mihăiţă şi regizorul Attila Vizauer a decis ca patru spectacole să fie admise în concurs, între care şi „Repetiţia”, colaj de texte după Eugène Ionesco şi Matei Vişniec, având în distribuţie trei tinere actriţe din Craiova: Maria Salcă, Adriana Ştefănache şi Anca Eugenia Ţecu (coordonator artistic: Geni Macsim). Spectacolul-concurs va fi prezentat joi, 1 septembrie, de la ora 21.00.
La Secţiunea Individual, comisia formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman şi Cornel Todea a declarat admişi 20 de candidaţi. Doi au absolvit cursurile Departamentului de Artă teatrală din cadrul Universităţii din Craiova: Claudia Suliman (care va evolua chiar în deschiderea Galei, miercuri, 31 august) şi Anca Maria Ghiţă (2 septembrie). Proba impusă la secţiunea individual pentru cei rămaşi în concursul final constă într-o interpretare personală – în limita a 5 minute – a unui text ales din primele cinci capitole din „Cartea milionarului – Cartea de la Metopolis”, de Ştefan Bănulescu.
Marele Premiu – Premiul „Ştefan Iordache”, decernat pe 3 septembrie
Timp de patru zile, la Mangalia vor fi ateliere şi spectacole în concurs, iar directorii de teatru, artişti consacraţi, critici de teatru, jurnalişti, tineri artişti, producători în căutare de tinere talente vor fi cu ochii pe concurenţi.
Juriul final este format din regizorul Radu Afrim, criticul Sorin Crişan, coregraful Florin Fieroiu, actorii Marius Manole şi Virginia Mirea. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, când vor fi acordate Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP – Premiul „Ştefan Iordache”; Premiul pentru cel mai bun actor şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Secţiunea Individual); Premiul pentru cel mai bun spectacol (Secţiunea Grup); Premiul Special al Juriului – Premiul „Sică Alexandrescu”. Premiile găzduite de Gala HOP vor fi Premiul „Timică”, acordat de Asociaţia Master Class, şi Premiul „Yorick” (cel care „era o tolbă nesecată de ghiduşii şi neţărmurită-nchipuire” – Hamlet), acordat unui actor, unei actriţe sau unei trupe de teatru pentru „a fi sau a nu fi altfel pe scenă”.