Vindea ţigări netimbrate la “Bigul Nou”

0
360

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj aflat în misiune în Craiova, a depistat, ieri, în jurul prânzului, în parcarea pieţei “Bigul Nou” din cartierul Craioviţa Nouă, un cetăţean care comercializa ambulant ţigarete fără timbru fiscal românesc. Potrivit reprezentanţilor unităţii, jandarmii l-au oprit pe bărbat, l-au legitimat, stabilind că este vorba despre Petrişor C., în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Craiova, care depozitase un număr de 12.760 ţigarete, de mărci diferite, fără timbru fiscal românesc în portbagajul autoturismului marca Volvo, ce-i aparţinea, valoarea estimativă a mărfii fiind de 5.104 lei.

“Fiind întrebat cu privire la cantitatea de ţigări ce o avea asupra sa, bărbatul nu a putut să justifice provenienţa acesteia şi a recunoscut că nu posedă documente de deţinere şi comercializare. Craioveanul a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, unde i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete”, a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj. Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova spre soluţionare, iar cantitatea de ţigarete a fost predată lucrătorilor vamali.

Nu este prima dată când bărbatul este prins cu ţigări netimbrate. Pe 16 iulie a.c., acesta a fost depistat având asupra sa 880 ţigarete de mărci diferite, fără timbru fiscal românesc, pe care încerca să le comercializeze şi a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.500 lei.