Pompierii doljeni au salvat, ieri-dimineaţă, o femeie de 66 de ani din comuna Poiana Mare, care căzuse într-o fântână.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost alertate, ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.30, că o persoană a căzut într-o fântână din comuna Poiana Mare, pe strada „Bisericii”. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Calafat, cu o autospecială de lucru dotată cu modul de descarcerare şi modul de prim ajutor, o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj.
Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au constatat că fântâna avea o adâncime de aproximativ 15 metri, iar femeia reuşea să stea la suprafaţa apei agăţată de lanţul fântânii. Din fericire diametrul fântânii a fost suficient de mare cât să le lase loc de lucru cadrelor ISU Dolj, iar cu ajutorul a două cordiţe şi a unui echipaj de alpinişti, femeia, în vârstă de 66 de ani, a fost scoasă şi predată echipajului SMURD, după aproape o oră de muncă.
Din fericire, pe tot timpul desfăşurării acţiunii de salvare, aceasta a fost conştientă şi cooperantă, iar după primirea îngrijirilor medicale a fost lăsată la domiciliu, starea ei fiind bună, după cum au precizat reprezentanţii ISU Dolj.