Lipsa de strategie în a da o gură de oxigen producătorilor agricoli români; pierderea inclusiv a proprietăţii terenurilor agricole, ce trec, zilnic, în portofoliul marilor fonduri de investiţii; comercializarea de produse importate, ieftine şi de calitate îndoielnică au făcut ca Ministerul Agriculturii să livreze o soluţie mai mult hazlie decât realistă: scurtarea programului hipermarketurilor cu o oră, două, la sfârşit de săptămână! Imixtiune în planurile de vânzări, în strategiile de piaţa, în atingerea spiritului concurenţial sunt doar câteva din argumentele cu care unii mai raţionali arată că măsura este total inutilă.
Eşecul politicilor agricole, în special cele care ar fi trebuit să ducă la revigorarea producţiei şi comercializării cerealelor, legumelor şi fructelor autohtone, este confirmată, recent, printr-o propunere din partea conducerii Ministerului Agriculturii. Nu se referă la punerea bazelor pentru refacerea unor structuri cooperatiste, aşa cum există în toată Europa; nu este vorba de o reglementare oportună a creditării în agricultură, ci doar despre posibilitatea de a micşora programul de lucru al supermarketurilor, cu o oră – două, la sfârşitul săptămânii!
„Nu cred că le va conveni hipermarketurilor. Eu nu am mai văzut în Europa, cel puţin. Înţeleg că în Anglia este un pic mai altfel: magazinele se închid de la ora 18.30 în zilele normale, iar în weekend nici vorbă. La noi este o modă să te duci la supermarket în weekend şi la o oră târzie”, a spus ministrul Achim Irimescu, la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.
O întoarce ca la Ploieşti
Ideile ministrului Agriculturii au prins culoarea verde a opiniei publice doar o zi. Imediat, din motive numai de acesta ştiute, întreaga sa argumentaţie în favoarea produselor româneşti este întoarsă la 180 de grade. Poate, cineva i-a atras atenţia că mersul cu pantofi de brand european pe arătura neaoşă este nefiresc sau multinaţionalele, prin canalele lor de influenţă economico-politică, i-au punctat metodic că ideile sale sunt aberaţii la superlativ.
„Vreau să clarific chestiunea privind solicitările producătorilor, respectiv ca hipermarketurile să-şi reducă programul în week-end şi ca 51% din produsele agroalimentare comercializate să fie produse în România. Aceasta deoarece mi s-au atribuit afirmaţii pe care nu le-am spus. Mai întâi, consider că ar trebui analizat în ce măsura o reducere a orarului hipermarketurilor (închiderea cu una – două ore mai devreme în weekend) ar ajuta fermierii. Dacă analiza ar indica un efect pozitiv, atunci am putea discuta cu supermarketurile să vedem ce soluţie ar fi. În niciun caz nu se poate decide de către autorităţi închiderea hipermarketurilor în week-end! În altă ordine de idei, cu toţii ne-am dori cât mai multe produse româneşti în magazine, dar trebuie văzut în ce mod se poate realiza. Pe timpul iernii este greu de presupus că România ar putea, în câţiva ani măcar, să asigure procentul respectiv la fructe şi legume în hipermarketuri”, preciza la data de 24 februarie a.c., pe contul său de socializare, ministrul Agriculturi, Achim Irimescu.
Pariul era pierdut demult
Pe decidenţii politici din domeniul Agriculturii, în frunte cu ministrul actual, îi bănuim de o deplină înţelegere a stării prezente a agriculturii româneşti. Mai suntem siguri că, la vremea când coloşii retailului alimentar au cucerit, redută cu redută, mai toată România, specialiştii de la MADR au prognozat că se va ajunge în situaţia de azi. Ştiau că Europa unită este una cu mai multe nuclee de dezvoltare, aveau habar că un gigant alimentar german, precum grupul Schwartz ce controlează Kaufland şi Lidl, a primit finanţare, în ultimul deceniu, şi de la Corporaţia Internaţională de Finanţe (IFC) şi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). În total, aproximativ 900 de milioane de euro au ajuns în strategia de dezvoltare a celor două hipermarketuri. Ca să exemplificăm doar cu cel care ocupă primul loc în România.
Potrivit „The Guardian”, citat de economica.net, IFC a acordat primul împrumut în 2004, fiind vorba de 100 de milioane de dolari, destinaţi, în mare parte, pieţei din Polonia. Grupul Schwartz a mai beneficiat de 141 de milioane de dolari şi pentru construcţia şi extinderea magazinelor din Bulgaria şi România. Ne mai mirăm că pe produsele din aceste magazine găsim ca ţară de provenienţă „Poland”!? Aşa stând lucrurile, evident că ministrul tehnocrat al Agriculturii ne tratează ca pe nişte babuini. Poate aşa a gândit şi când a primit lumina de la Bruxelles!
Concluziile Consiliului Concurenţei sunt sumbre
Direcţia de bunuri de consum a Consiliului Concurenţei a prezentat în urmă cu ceva vreme un raport al concurenţei în retailul alimentar. Ei bine, dacă îşi imaginează ministrul Agriculturii că un producător român va putea vreodată să-şi desfacă buzunarele şi să achite taxe de listare, taxe pentru programe promoţionale, taxe de reînnoire, taxe de poziţionare suplimentară, taxe de eşec, taxe pentru deschiderea de magazine etc. însemnă că are la ferestre nu doar flori, ci şi renumita plantă-dolar din Afganistan!
Concluziile la care a ajuns Consiliul Concurenţei, analizând intervalul 2009-2011, sunt că ponderea comerţului tradiţional este tot mai mică, comerţul modern erodează treptat pe cel tradiţional, iar concentrările economice în retail sunt dinamice, ca să folosim un eufemism. Poziţia dominantă a hipermarketurilor este evidentă în orice negociere cu un producător. Astfel, producătorii se plâng, adesea, de un dezechilibru în puterea de negociere, de furnizarea de informaţii insuficiente cu privire la clauzele contractuale, de solicitarea de plăţi care nu au nicio valoare pentru contractant şi de modificarea unilaterală sau retroactivă a clauzelor contractuale.
Soluţii pentru producătorii români
Nu puţine au fost situaţiile în Craiova când producători locali din domeniul panificaţiei au fost nevoiţi să renunţe la a mai fi prezenţi cu produsele lor în unele supermarketuri, pentru că înregistrau cheltuieli mai mari decât profitul: cu cât livrau mai mult, cu atât ieşeau în pierdere mai mare. Mai nou, pe acest segment, lanţurile de magazine şi-au creat brutării proprii.
Producătorii locali au, oricum, un grad redus de performanţă, se lovesc de o concurenţă cu producătorii străini şi se află sub o putere de negociere superioară a marilor retaileri. De ce nu vorbeşte ministrul Agriculturii de producţia dispersată a fermierilor români expuşi frecvent fluctuaţiilor pieţei? El sugerează că a asociere a fermierilor noştri ar fi o soluţie oportună pentru a negocia de pe alte poziţii cu hipermarketurile. Dar nu ni se furnizează şi mijloacele concrete prin care se poate ajunge la acest deziderat. Parcă ar fi în campanie electorală! Promisiuni şi viziuni de final. Nu şi paşii concreţi.
Ne resemnăm noi, cei care am inventat plânsul la oaie, şi dacă ne trece cumva prin minte să nu mai călcăm pragul multinaţionalelor alimentare şi să credem, naiv, că din pieţele de cartier luăm produse româneşti înseamnă că tehnicile de manipulare şi-au atins scopul. Pătrunjelul e falnic precum stuful de Deltă, zarzavatul şi legumele, cu foarte mici excepţii, nu au văzut la rădăcină niciun gram de pământ doljean, iar comercianţii autohtoni sunt urbanizaţi de când se ştiu până la ultima secvenţă de ADN propriu.
